Arta prozei seamănă, pe ici pe colo, dacă nu cu ikebana, măcar cu priceperea florarilor de-a garnisi buchete. O floare carnivoră poate nimeri lîngă cîteva anemone, petunia lîngă raflesia. şi, pe deasupra, alte stampe-flori, presate în sertare. E impresia pe care ţi-o lasă, cînd încă nu-i ştii mirosul, cel mai recent roman al Ruxandrei Cesereanu, Nebulon, de curînd publicat la Polirom. Un congloméros suprarealist, sau ŕ la maničre de, o carte de poveşti care s-au întîmplat de-a binelea sau pe care doar îţi aminteşti că le-ai citit, deşi parcă se teminau altfel. Bunăoră, istorisirea despre Avida Dolares, zis şi Salvador Dali, cel dat afară, cîndva, dintr-o ,frăţie" fiindcă era ,căutător de aur şi alchimist şugubăţ". Arta, obişnuia el să spună, e o interpretare paranoică a realităţii. Aşa că şi darea de seamă a Ruxandrei Cesereanu despre mustăciosul Salvador Dali este, cum altfel, paranoică. Fascinată, adică, de cuvinte, mai mult decît de întîmplări, robită, cu bunăvoia ei, unei scotoceli chichiriciaose. Kikiriki este refrenul scurtei bazaconii/năstruşnicii care închipuie, aşezată la începutul cărţii, un fel de brîu al Andromedei. Mustaţa (care tot revine...) e a lui Dimov. Însă maşina de vise, ,instalaţia" montată pe modelul Fuchsiadei se mişcă încă greu...

Reuşite şi interesante, ca exerciţii de stil, sînt portretele, cîteodată retro, altădată SF, ale cunoscuţilor, chiar intimilor. Genealogia aceasta ciudată, în care înrudirile se arată în somn, aduce cu vrejul de fasole, din basmul cunoscut, din care tot dau ,cîrcei". Figuri antropoide, zoomorfe, spectre şi aure de sfinţi alunecă pe muzica din, să spunem, Dansul piticilor. Un amestec de mistere medievale, jitii, amintiri din presupuse turniruri populează un tărîm în care e loc şi de covoare (persane) fermecate, şi de sari, şi de chimonouri şi unde se adună, pe seară, fetiţele de la bloc, şamanii şi