Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) a suspendat procedurile de licitatie pentru asigurarea flotei Tarom in perioada 2005-2006, pana la rezolvarea contestatiei depuse de Astra Asigurari, una din companiile care a achizitionat caietul de sarcini, fara sa depuna o oferta.
"Bursa Romana de Marfuri (BRM) a suspendat licitatia in urma unei adrese transmise de Ministerul Transporturilor catre Tarom, dupa o contestatie depusa la minister de catre compania Astra. Noi am formulat o scrisoare prin care am contestat decizia, intrucat consideram ca este ilegala si incalca regulamentul BRM si prevederile specificate in documentatia licitatiei", au declarat, ieri, surse din cadrul Omniasig, citate de Mediafax.
Omniasig a depus, luni, singura oferta pentru asigurarea Casco aeronave si de raspundere civila la Tarom in perioada 2005-2006.
Potrivit surselor, eventualele contestatii din partea unor posibili participanti privind specificatiile prevazute in caietul de sarcini ar fi trebuit depuse si solutionate cu sapte zile inainte de data licitatiei, respectiv 22 august.
"Astfel, regulile privind derularea licitatiei au fost incalcate. Omniasig considera ca decizia de suspendare este ilegala", au mentionat sursele.
Pe de alta parte, reprezentantii Astra si Ardaf au apreciat ca, prin modul de intocmire a caietului de sarcini, castigatorul licitatiei nu putea fi decat Omniasig, societate care a asigurat flota operatorului aerian roman si in anii 2003-2004 si 2004-2005.
Valorea primelor platite de Tarom catre Omniasig SA in 2003-2005 s-a ridicat la 11,24 milioane de dolari, din care 5,04 milioane de dolari in perioada 2004-2005.
"Si noi am cumparat caietul de sarcini, dar am observat ca specificatiile erau similare cu cele cuprinse in documentatia aferenta licitatiei din 2004. Astfel, nu am licitat, pentru ca am fi pierd