Jurnalul parizian publicat de Teodor Baconsky (Insula cetăţii, Bucureşti, Curtea Veche, 2005) lasă impresia unei cărţi singulare, nu prin formula adoptată - cea a jurnalului fals-intim destinat în realitate publicării este astăzi curentă -, ci prin personalitatea pe care paginile o relevă: şi aici intrăm cu adevărat în domeniul neobişnuitului. L'île de la Cité, centrul centrului, miezul Lutetiei, înseamnă aici o metaforă concomitent geografică şi spirituală, spaţiu trăit şi visat de autor.
De peste două secole, cultura franceză şi francofonă e plină de tineri care pleacă entuziaşti, visători şi hotărîţi spre Paris. Literatura - de la Balzac la Hugo şi Flaubert - a fixat profilul acestui june din secolul XIX pus pe fapte mari care, cu sprijinul unei mătuşi ori al vreunei verişoare, evada din familia provincială pentru a ajunge în Capitală; aici el vrea totul - renume, bani, femei - şi cît mai repede! în secolul următor, al XX-lea, alţi scriitori francezi (Gide, Mauriac, Roger Martin du Gard) au nuanţat modelul ilustru, distanţîndu-se însă vizibil de el. Antropologia imaginarului nostru, infinit mai viu decît realitatea verificabilă, este astăzi plină de eroi in potentia, care au pornit în zorii unei anumite zile şi ai vieţii lor să cucerească oraşul lumină. în secolul romantic, cînd Parisul ajunge cu adevărat ,capitala lumii", afluxul de talente, speranţe şi energii spre mirificul loc a căpătat proporţii de pelerinaj şi a antrenat zeci de mii de vieţi.
Mai puţin celebri decît tinerii aspiranţi la glorie sînt însă cei care au făcut traseul invers, adică cei care, distruşi de maşinăria nemiloasă a Parisului, pornesc înapoi spre locurile natale. Sînt la fel de numeroşi, pentru că, din imensul contingent al aspiranţilor, doar o infimă parte reuşesc. Psihologia şi destinul lui Lucien de Rubempré s-au multiplicat la infinit în perioada post-ba
