Presa e pentru mine viata. Si-acum mai visez noaptea ca fac ziarul", spune, cu o voce tremuranda, Vasile Badescu. Are 84 de ani si isi aminteste cu emotie de perioada 1946-1951, cand a fost ziarist Presa e pentru mine viata. Si-acum mai visez noaptea ca fac ziarul", spune, cu o voce tremuranda, Vasile Badescu. Are 84 de ani si isi aminteste cu emotie de perioada 1946-1951, cand a fost ziarist al Adevarului. Tot cu emotie spune ca e singurul ziarist ramas in viata din generatia celor care au scris la Adevarul in perioada de dupa razboi si pana cand ziarul a incetat sa mai apara.
"Arghezi nu pierdea timpul prin redactie"
"Si atunci, ca si acum, Adevarul era un ziar foarte important. Atat intelectualii, cat si marea masa a populatiei priveau foarte bine acest ziar pentru ca avea traditie. La inceput redactam in Adevarul o caseta de sport. Cand am inceput sa colaborez cu acest ziar aveam deja in spate o experienta de sase ani in ziaristica sportiva. Am debutat in presa in 1938, cand a aparut Universul Sport. Aveam 17 ani, eram elev la Liceul "Sfantul Sava", in Bucuresti, si jucam mult ping-pong. M-am dus la cei de la Universul Sport si i-am intrebat daca vor sa le scriu despre tenis de masa. M-au acceptat, dar doi ani am muncit fara sa ma plateasca. Pentru mine era importanta insa legitimatia de ziarist. Apoi am avansat si am scris despre Divizia B. Imi dadeau, la negru, 500 de lei pe luna. Apoi m-au chemat la Timpul, unde am scris tot despre sport, dar imi dadeau 3.000 de lei pe luna. In plus, colaboram cu mai multe ziare si am facut Facultatea de Chimie, cu mai multe amanari de examene. In 1951 m-am decis sa scriu si la Adevarul. Il cunosteam pe Brunea Fox. El m-a ajutat sa intru in redactia Adevarului", povesteste Vasile Badescu. Pe langa sport, ziaristul Badescu de la Adevarul a fost acreditat si la Ministerul Comunicatiilor, unde la acea vreme e
