Fratii Vasile si Ion Balint impreuna cu cei 29 de complici ai lor sunt nemultumiti de condamnarile pe care le-au primit, unii invocand ca sunt nevinovati, iar altii ca pedepsele sunt prea aspre.
Contestatiile celor 31 de persoane care fac parte din clanul Camatarilor vor fi luate in discutie pe 7 septembrie, dezbaterile urmand a se desfasura la Curtea de Apel Bucuresti.
Sile si Nutu Camataru, precum si cei 29 de complici din dosarul privind sechestrarea unor persoane au contestat hotararea de condamnare la inchisoare.
La 18 iulie a.c. Tribunalul Bucuresti a condamnat mai multi membri ai lumii interlope la pedepse cu inchisoarea pentru sechestrare de persoane, inselaciune si proxenetism.
Anchetatorii au stabilit ca, in 2002-2004, Ion Balint "a initiat, constituit si sprijinit un grup infractional organizat, care a actionat in mod coordonat, in scopul comiterii de infractiuni, pentru a obtine beneficii financiare sau alte foloase materiale", sustine Ministerul Public.
In cadrul acestei retele, "el a ocupat rolul principal in coordonarea activitatilor infractionale desfasurate de cei mai importanti colaboratori ai sai".
Potrivit procurorilor, gruparea avea ca principale preocupari acordarea de imprumuturi cu dobanda (camatarie), recuperarea de datorii reale sau pretinse - prin sechestrare, lovire sau santaj - precum si pretinderea de taxe de protectie sau "asa-zise amenzi" de la diferite persoane.
Fratii Vasile si Ion Balint impreuna cu cei 29 de complici ai lor sunt nemultumiti de condamnarile pe care le-au primit, unii invocand ca sunt nevinovati, iar altii ca pedepsele sunt prea aspre.
Contestatiile celor 31 de persoane care fac parte din clanul Camatarilor vor fi luate in discutie pe 7 septembrie, dezbaterile urmand a se desfasura la Curtea de Apel Bucuresti.
Sile si Nutu Camataru, precum si cei 29 de comp