În ianuarie 1942, îl găsim pe Ion D. Sîrbu încartiruit în localitatea Berislav (pe Nipru, deasupra Crimeei); de aici va reveni, pe 10 ianuarie, la Sibiu, în prima permisie pe care o obţine în vederea susţinerii examenelor de an. Reintegrarea lui în atmosfera sibiană şi în spaţiul universitar se face cu relativă uşurinţă. Îi apar două bucăţi de proză, "proletare, tari, de un stângism naiv şi romantic": În Stepă şi Colonie. Îşi dă şi îşi ia examenele de an. Prezintă la seminar câteva lucrări apreciate de profesori (Lucian Blaga, Onisifor Ghibu, Liviu Rusu) ce îl privesc cu o explicabilă mirare: "eram primul student la filosofie care proveneam dintr-o colonie muncitorească veche, de mineri". Tot în această perioadă, mai lungă şi mai liniştită, de acumulări şi sedimentări se conturează proiectul său (pornind de la o lucrare de Filosofia culturii) referitor la orizontul cultural specific minerilor şi la elementele folclorice care îl subîntind. Tânărul învăţăcel şi înţeleptul său magistru, Blaga, se întâlnesc pe nişte fecunde coordonate tematice, devenite pentru primul fundamente ale viitoarelor Povestiri petrilene, minereşti. O altă întâlnire se produsese deja în afara spaţiului universitar, profesorul fiind, de data aceasta, cel care-şi ascultă cu extraordinară atenţie elevul: "M-am întors de la Berislav (Nipru) în ianuarie 1942. Blaga, conform obiceiului său, mă invită la el, îmi pune în faţă o farfurie cu mere şi fursecuri, se culcă pe divan şi închide ochii: îmi spune: ŤGary, acum să-mi povesteşti tot ce ai văzut acolo!ť. Îi povestesc. Despre satele fără garduri şi fără un singur câine; despre bărbaţii speriaţi şi femeile curajoase şi pline de suflet; despre sărăcie şi resemnare; despre o învăţătoare din Razdelenya care a vrut să-mi cumpere ŤElidať, fiindcă mirosea frumos şi avea pe faţă imaginea unei femei cosmetice, frumoase; despre noroaie şi foamete, suferinţ