A scultati la mine: in curand Romania va ramane fara oi. Mioarele, care au contribuit la formarea poporului si a limbii romane, se vand, una cate una. Se face mult export cu ele, sunt A scultati la mine: in curand Romania va ramane fara oi. Mioarele, care au contribuit la formarea poporului si a limbii romane, se vand, una cate una. Se face mult export cu ele, sunt pe cale de disparitie, iar proprietarii din ziua de azi nu stiu sa le ingrijeasca, habar n-au ce inseamna. Din pricina asta, animalele nu traiesc bine: ori mor pe capete, ori nu dau lapte. Atunci degeaba le tii. Si cu ciobanii se intampla la fel. E greu sa mai gasesti unul adevarat. Cei pe care ii intalniti pe la marginea drumurilor sunt supraveghetori de oi, nu ciobani! E o diferenta majora! Ca sa fii cioban trebuie sa ai sange in instalatie!", crede Miron Zecheru, fost primar al Branului, actualmente cioban experimentat la oi in Sohodol.
"Cu oaia trebuie sa fii finut ca si cu o muiere"
Dupa zece ani petrecuti la carma primariei din Bran, Miron Zecheru s-a intors la dragostea dintai: oile. Acum are numai 90 de mioare, dar le iubeste si le ingrijeste "asa cum faceau pe vremuri batranii". intre timp, preda si la scoala din localitate unde este profesor de biologie-agricultura. Pentru fostul primar, ciobania e o arta, mostenita din cele mai vechi timpuri. Nu oricine poate comunica cu oaia, care, in opinia lui, este unul dintre cele mai inteligente animale: "Oaia e perceputa la nivel national ca o proasta. Nimic adevarat! Oaia e smechera. E a dracului, face totul invers daca vede ca nu esti in stare sa ii porti de grija si sa comunici cu ea! Ciobanul adevarat nu sade la crasma cu oile lasate afara, in ploaie, si nu da cu bata in ele niciodata. Cu oaia trebuie sa vorbesti bland, sa o mangai, sa-i castigi increderea. Daca o mulgi violent si o tragi de tate, pe ea o doare. A doua