Cea mai faimoasa uzina din Romania, fabrica de medalii de la lotul feminin de gimnastica, a intrat in faliment. Sportivele au plecat acasa, la cluburi, antrenorii Belu si Bitang si-au dat demisia, iar federatia cauta solutii de avarie.
Deja au inceput dezbaterile publice care incearca sa stabileasca cine-i vinovat: gimnastele, care-s prea petrecarete, antrenorii, care sunt prea duri, sau federatia, care nu le asigura conditii?
Din pacate, marele vinovat nu e federatia, nu sunt gimnastele si nici macar antrenorii. Marele vinovat e timpul care a curs implacabil din ’89 si pana astazi si caruia e greu sa-i dai vreo sanctiune disciplinara.
Incontestabil, asa cum a demonstrat-o ani si ani de-a randul, Octavian Belu e foarte priceput in ceea ce face. Reteta succesului sau e relativ simpla si se aplica de pe vremea lui Ceausescu.
Fete de 12-13 ani, sarace, dar pline de talent, sunt selectate din toate colturile tarii si transformate in campioane prin antrenamente dure, o dieta stricta, cantonamente nesfarsite si o disciplina de fier.
Practic, asemenea unei culturi de bacterii dintr-o eprubeta, micile sportive erau crescute intr-un mediu steril, in care primeau exact atata hrana si lumina cat aveau nevoie pentru performanta.
La fel ca gimnastele, antrenorii din laboratoarele lotului national nu erau deranjati de nici un stimul exterior, singura lor grija fiind obtinerea de medalii cu orice pret, in numele interesului national si al imaginii tarii peste hotare.
Si reteta asta sovietica, in care intra multa sudoare si multe lacrimi de copii fara copilarie, a produs un sir lung de campioane, incepand cu Nadia Comaneci si terminand cu Catalina Ponor.
Dar, de un an de zile, dupa Olimpiada de la Atena, ceva s-a intamplat la lot. „Fabrica”, in loc de medalii, a inceput sa produca scandaluri
