Setea de profit, verificatã de OJPC
În fiecare varã, producãtorii şi comercianţii de bãuturi rãcoritoare fac bani buni pe seama setei românilor. Un control al OJPC Mureş a scos la ivealã mai multe nereguli, mergând de la nerespectarea condiţiilor de depozitare pânã la depãşirea termenului de valabilitate. Amenzile aplicate de inspectori i-au mai rãcorit puţin pe cei care au încãlcat regulile comerţului civilizat.
Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş a desfãşurat luna trecutã o serie de acţiuni de control privind calitatea, modul de etichetare şi comercializare a bãuturilor rãcoritoare şi a sucurilor şi nectarurilor din fructe.
Potrivit OJPC, cele mai frecvente abateri constatate au fost legate de nerespectarea condiţiilor igienico-sanitare la pãstrarea, depozitarea şi comercializarea bãuturilor rãcoritoare. Astfel, un numãr de 11 agenţi economici nu aveau apã curentã, echipamentul de protecţie al personalului lipsea cu desãvârşire, spaţiile de depozitare aveau pavimentul degradat, pereţii afumaţi, cu exfolieri de zugrãvealã sau cu pete provenite din infiltraţii în urma ploilor, iar temperatura de pãstrare atingea 30 grade.
Pe locul al doilea în topul abaterilor au fost cele legate de neinformarea corectã şi completã a consumatorilor cu privire la produsul comercializat. Bãuturile conţineau zahãr şi îndulcitori fãrã a se stipula acest lucru pe ambalaj şi nu aveau menţionatã pe etichetã durata minimã de valabilitate. În plus, s-au gãsit produse destinate comercializãrii cu ambalaje deformate, fãrã etichete sau cu data de valabilitate depãşitã cu mai mult de 15 zile.
Controalele au scos la ivealã şi situaţii hilare. Astfel, s-au gãsit bãuturi din import pe care era specificat nectar, traducerea în limba românã era “suc” iar dupã lista ingredientelor produsul era clasificat drept bãuturã rãcoritoare.
În total au fo