- Editorial - nr. 172 / 1 Septembrie, 2005 Secole si chiar milenii de-a randul, Europa s-a bucurat, in raport cu alte zone terestre ale globului, de o puternica stabilitate climaterica. O succesiune bine definita a anotimpurilor ne facea sa simtim din plin bucuria primaverii, caldura mangaietoare a verii, blandetea toamnei si asprimea masurata a iernii. Cu alte cuvinte, vara era vara, iarna era iarna, si lucrul acesta se petrecea din mosi-stramosi. Clima moderata, putinatatea cutremurelor au facut din Europa continentul cel mai protejat de natura, dovada a excelentului mediu ambiental fiind dezvoltarea celei mai puternice civilizatii de pe Pamant. Suntem insa de parere ca europenilor li s-a cam terminat cu binele. Vremea extrem de capricioasa ne vesteste, mai mult ca sigur, mutatii grave in sanul naturii, care, iata, aduce pe continent forme violente de manifestare pe care nimeni de aici nu le-a mai intalnit decat in alte parti (America, Japonia, Australia). Se va fi defectat, acolo Sus, registrul ploilor, pentru ca, iata, pe la noi, nu mai ploua in mod obisnuit, ci norii se pravalesc, pur si simplu, pe pamant, parca aruncati cu furca, producand viituri catastrofale, acolo unde nimeni nu se asteapta si carora nimeni si nimic nu le mai poate tine piept. O data cu acest straniu fenomen, a aparut un nou model de inundatii, mult mai perfid, nu prin deversarea apelor mari, ci prin ruperea norilor, catastrofa imprevizibila, careia nu-i scapa nici cel din vale, nici cel din deal. Depasind modul religios de interpretare a noilor mutatii de clima, este bine sa reflectam mai profund asupra starii de fapt. Unii sunt de parere ca aceste calamitati ar fi dirijate de om si este bine sa ne amintim de teoriile la moda cu cateva decenii in urma care prevesteau un nou tip de razboaie intre tari si chiar continente, mult mai distrugatoare, in care armele confruntarilor nu vor mai