Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 800 de pelerini siiti, inghititi de apele Tigrului

Publicat in Adevarul, joi 1 septembrie 2005 ·

Ei si-au gasit sfarsitul in busculada creata pe un pod de teama atentatelor sinucigase Ieri a fost ziua cea mai sangeroasa din Irak de la invazia trupelor straine, in martie 2003. Peste 800 de persoane au murit, majoritatea prin inec, si alte 323 au fost ranite in urma unei busculade care s-a produs la trecerea podului Al-Asmah de peste Tigru. Mii de pelerini siiti se indreptau din cartierul sunit Adhamiyah spre cel siit Kazimiyah, aflat peste Tigru, pentru a ajunge la mausoleul imamului Musa al-Kazim, unde avea loc comemorarea anuala a martirajului acestuia. Panica a fost provocata de zvonul ca printre pelerini s-ar afla doi kamikaze si, sub presiunea multimii, balustrada podului a cedat, iar sute de oameni au cazut in fluviu. Unele victime au murit sufocate, strivite si calcate in picioare de multimea ingrozita. In ciuda masurilor exceptionale pe care politia irakiana anuntase ca le-a luat, de teama unui posibil atac impotriva credinciosilor, este posibil ca aceasta tragedie sa fi fost provocata deliberat, deoarece, inainte de declansarea panicii, langa mausoleul siit din cartierul Kazamiyah au fost trase tiruri de mortiere, fiind ucise sapte persoane. Mai mult, o mana criminala a oferit gustari, suc si fructe otravite persoanelor care se aflau in fata moscheii imamului Musa al-Kazem, 25 de persoane murind otravite. intr-un alt incident, sase pelerini siiti au fost raniti cu arme de foc usoare in cartierul Adhamiyah, in timp ce se indreptau spre moscheea din Kazimiyah. Elicopterele militare americane au survolat zona si au tras asupra locului de unde proveneau tirurile. Trupele de la sol au retinut 15 suspecti. Conform unor posturi de televiziune, un milion de persoane, din Bagdad si din provinciile vecine, participa la celebrarea de la moscheea din Kazimiyah. Premierul Ibrahim al-Jaafari a decretat trei zile de doliu national si a prezentat condoleante pelerin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 10 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 7 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°