O întîmplare petrecută acum cîţiva ani şi devenită, între timp, o legendă urbană, povesteşte că angajaţii unui trust de presă cu patroni germani deveniseră leneşi şi nedisciplinaţi, veneau la slujbă cînd şi dacă aveau chef şi munceau între două cafele. Astfel, conducerea trustului s-a decis să trimită un om de încredere "în teritoriu", ca să-i pună pe românii noştri la punct. În primele două luni, neamţul şi-a demonstrat din plin calităţile proverbiale ale naţiei sale şi, cu mult calm şi seriozitate, a început "să facă ordine", stîrnind panică printre angajaţii care îşi revizuiau comportamentul. După alte două luni însă, se putea constata că "şeful" era ultimul care ajungea la serviciu, pe la prînz, mahmur după cheful din seara precedentă, se îngrăşase vizibil, preferînd mititeii şi ciorba de burtă regimului lacto-vegetarian pe care îl urmase o viaţă întreagă, iar gurile rele spuneau că frecventează prostituate de lux, deşi avea o familie în Germania. Mai mult decît atît, un angajat, fost hippie în tinereţe, ar fi putut să jure, cu mîna pe inimă, că seara, în biroul neamţului se putea simţi un vag iz de marijuana. Dincolo de latura anecdotică a acestei povestiri, descoperim şi alte mici exemple de acelaşi gen: vietnamezi, la piaţă, negociind la sînge preţul castraveţilor pe care nevestele lor îi vor pune la murat pentru iarnă, copii arabi mîncînd seminţe în faţa scării de bloc, africani legănîndu-se în ritm de manele în cartierul Colentina şi hispanici ciupind de fund fetele în troleibuz. Să fie românii o naţie cu o identitate atît de puternică, încît să le poată schimba fundamental modul de viaţă străinilor care, dintr-un motiv sau altul, au ales să trăiască aici? Sau de vină să fie lenea, năpăsarea, acel dolce far niente românesc, un mediu în care e uşor să te complaci? Faruk E turc de la Istanbul, un turc frumos, e adevărat, probabil că ar fi făcut furori într-o t