Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-am batut pe europeni la lene

Publicat in Curierul, vineri 2 septembrie 2005 ·

Lenes, necinstit, nedisciplinat, dezorganizat si indiferent fata de altii, intr-un cuvant roman. Nu este vorba despre vreun studiu printre eurosceptici, ci chiar de parerea romanilor despre ei insisi, asa cum rezulta dintr-un sondaj IRSOP, realizat la solicitarea Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti.

Cei chestionati considera ca europenii le sunt superiori mai din toate punctele de vedere, sunt mai muncitori, mai cinstiti, mai inteligenti si mai politicosi. Insa au, si ei, punctul lor slab: sunt increzuti.

Daca nu pot fi la fel de cinstiti si inteligenti precum cetatenii UE, romanii sustin ca ii depasesc pe acestia la capitolele prietenie si modestie. Personalitatile lor se intersecteaza cand vine vorba despre parerea buna despre sine.

Pentru ca vor ajunge in scurt timp europeni, romanii (56 la suta) se tem de dezavantajele pe care aderarea la UE le va aduce pe termen scurt. Raportul se schimba cand se are in vedere o perioada mai lunga de timp, 68 la suta dintre cei intervievati considerand ca integrarea in Uniunea Europeana le va aduce avantaje pe termen lung.

Potrivit sondajului, romanii se sperie ca preturile vor creste foarte mult, iar nivelul de trai va scadea (69 la suta), ca va creste somajul (16 la suta) si ca tara isi va pierde identitatea nationala si demnitatea (13 la suta).

Doar un roman din zece crede ca nu vom avea nici un fel de dezavantaj o data cu aderarea la UE. Cei intervievati sustin ca, pe termen lung, nivelul de trai va creste (39 la suta), ca libertatea de miscare nu va mai fi ingradita (30 la suta) si ca vor fi mai multe locuri de munca, iar economia se va relansa (15 la suta).

Coruptie si pedeapsa cu moartea

La 15 ani de la caderea comunismului, 85 la suta dintre romani sustin ca pluralismul este respectat in tara noastra, insa acesta nu aduce nici un avantaj.

De asemenea, p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 48 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 24 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 30 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 56 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 28 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°