Dragă Franţa, Iartă-mă că nu ţi-am mai scris în ultimele decenii, mi-am pus pe picioare cea mai mare firmă de apărat drepturile omului din lume şi, cu prestigiul pe care îl aveam deja din '44, sînt astăzi cel mai tare - fapt pentru care nu-mi mai văd capul de lucru. Îmi amintesc destul de vag începutul relaţiei noastre, tu erai frumoasă şi aveai mult gust, m-ai îmbrăcat, mi-ai dat de mîncare, mi-ai scris scrisori superbe - le mai am şi acum, la bunici - dar astăzi, chiar dacă am numai haine sport, nimeni nu mai face mişto de mine. Bănuiesc că prin Europa ai rămas aceeaşi vedetă fatală ca atunci cînd ne-am cunoscut. Chiar şi pe aici mai vorbeşte lumea despre tine, mai ales cei mai în vîrstă, ei te ştiu bine şi te-au admirat toată viaţa. Te-am văzut de curînd la televizor şi mi s-a părut ciudat că porţi şi tu adidaşi - erau contrafăcuţi şi de has been, dar n-aveai de unde să ştii, că tu n-ai purtat niciodată aşa ceva. Erai frumoasă, să ştii, şi în pantofii tăi ăia cu brizbrizuri, chiar dacă ştiu că abia puteai merge cu ei; adidaşii sînt, ce-i drept, supercomozi. Sînt curios cum îţi stau. În fine, acum, după ce mi-au căzut Turnurile, m-a cuprins nostalgia Eiffel-ului, mai ştii cum ţi-l mîngîiam pînă i se înroşea fierul? (Iartă-mă că sînt vulgar, întotdeauna mi-ai spus că te fascinează directeţea mea, n-am înţeles niciodată de ce, toate femeile cu care fusesem înaintea ta visau să mă vadă îmbrăcat în cămaşă de mătase cu balene la guler, cu un parfum Chanel no.5 în mîna dreaptă şi cu o orhidee în stînga, numai tu voiai să ne petrecem vacanţele în ranch-uri. Acum eu produc şi parfumuri, şi flori, dar femeile vor numai maşini scumpe - pe care, din fericire, le produc tot eu. Ţi-am scris ca să ştii că nu te-am uitat şi că, dacă vreun taliban libidinos te pişcă, din greşeală, de Alpi sau îţi strecoară bombe la Notre-Dame-Saint-Michel, vin imediat şi-l lichidez în faţa ta. Îţi