Evacuarea coloniilor israeliene din Gaza am urmărit-o simultan cu lectura unei cărţi primite tocmai atunci de la Tel Aviv: Cea mai mare ţară mică. Plîngeri şi deplîngeri, semnată de cel mai bun gazetar de limbă română din Israel, I. Schechter. Între două scene fără de precedent în istoria ultimelor sute de ani, mi-a fost dat să citesc, la Bucureşti, aceste pagini ale unui om care, născut la Bîrlad, trăieşte în plin centrul Tel Aviv-ului, pe strada Zamenhof (inventatorul limbii esperanto). "Cînd eram deja un evreu în toată puterea cuvîntului, am încercat să nu mai fiu. Voiam să mă asimilez, cum a propus cîndva dr. Filderman, asimilismul părîndu-mi a fi un fard sub care nu se vede nici un rid al originii evreieşti. Ba chiar am vrut să-mi fac o operaţie plastică după care nu te mai recunoaşte nici mama care te-a născut. Ce n-am făcut ca să mă asimilez, să mă topesc, să dispar în ambianţa creştină în care m-am băgat? Nici o înmormîntare creştinească n-am scăpat, ca să mănînc colivă. Cu alte prilejuri mă delectam cu mucenici, cu ouă încondeiate, cu cozonaci aduşi preotului de la biserica Sfîntu' Spiridon. Pe mine mă cheamă Iţic, dar mă sărbătoream de Sfîntu' Ion fiindcă un Sfîntu' Iţic nu există. Dar mă cheamă şi Moişilevici. Ce nume e ăsta? Nu se potriveşte unui asimilat. L-am schimbat în Moisescu, însă l-am găsit că-i transparent, că se vede Moişă prin el. De aceea l-am schimbat în Mardare. Mi-am schimbat şi forma de vorbire. Eu sînt din Ploieşti, dar vorbeam ca de la Podu' Turcului şi Drobeta, adică într-un mişmaş moldovenesc-oltenesc. Spuneam ficior, în loc de fiu şi fusei, în loc de am fost. Şi cu toate astea legionarii şi alţi antisemiţi nu voiau să mă ia drept ceea ce voiam să mă dau. Ei pretindeau că cine s-a născut evreu nu scapă de această vină şi nici de pedeapsă nu poate să scape. La fel am păţit şi sub comunişti, cu toate că ei se lăudau cu rezolvarea problem