note despre receptarea literaturii erotice Falocraţia şi tehnologia juisării - spune Pascal Bruckner într-una din cărţile sale - ar exprima modelul dominant al sexualităţii occidentale. Un fel de imperativ categoric, potenţat şi mai mult, în zilele noastre, de constrîngerea de "eficacitate hedonică". Altfel spus, în condiţia lui medico-psihologică, individul are a-şi căuta, cu minuţios spirit al datoriei, propria fericire şi are a înfrunta - fie reprimîndu-şi disconfortul creat de şubrezirea preabunelor prejudecăţi creştine, fie echilibrîndu-se cu preţul curelor psihanalitice - invitaţia perversă, dar eliberatoare, la hedonism. Să remarcăm atunci că, în condiţia sa de cititor, acelaşi individ, rătăcind buimac prin culisele mentalităţilor occidentale, se confruntă cu o nouă exigenţă. Ca şi mai sus, ceea ce surprinde, poate, este chiar permisivitatea exigenţei, care ordonă nici mai mult, nici mai puţin decît un... drept: dreptul la consumul de erotism, în dimensiunea sa literară. Ceea ce arată că, paralel cu raţionalitatea eliberării sexuale, se dezvoltă o raţionalitate a spunerii erotice şi a spunerii despre eros (a zis-o, de altfel, şi Foucault). Pe scurt, irumperea pe piaţa românească a literaturii erotice - efect uşor întîrziat în spaţiul editorial românesc, fie că este vorba de scriitura autohtonă, fie că este vorba de traduceri - este un efect frenetic, ce îşi cere dreptul la vizibilitate, punînd, pe cît se poate, între paranteze orice discurs de legitimitate. O viziune pesimistă şi cîrcotaşă asupra fenomenului ar decreta explozia de erotism drept un rău literar, pe motivul - să spunem - obsesiei care nu eliberează, cît condamnă la prizonierat: un prizonierat faţă de exigenţa spunerii totale, a dez-inhibării prin rostire, a proscrierii dreptului la intimitate (pudibonderie?). Literatura ar risca să moară deopotrivă din ego-centrism şi din ero(s)-centrism. O viziu