jurnal de vacanţă din Insulele Maldive Duminică, 15 august "Nu mai sînt locuri unul lîngă altul, numai în faţă şi în spate", ne-a spus tipa de la ghişeu şi într-adevăr nu mai aveau cum să fie, dată fiind structura cam stupidă a avionului nostru, cu trei rînduri de scaune a cîte trei scaune pe rînd, ce transportă în general cupluri spre destinaţii ca Insulele Maldive. Aşa că pentru 11 ore, am stat la fereastră lîngă un cuplu care pleca în luna de miere. Aaa, ce drăguţ, felicitări! Erau amîndoi posomorîţi însă, e din cauza mahmurelii - mi-a explicat ea - ieri am avut nunta - îi privesc cu neîncredere - ea s-a distrat aşa de bine că nu-şi mai aminteşte chiar totul, doar dimineaţa şi-a văzut rochia toată neagră, ceea ce însemna că plouase - şi plouase de fapt - ceea ce e normal pentru o ţară ca Anglia. Hm. După primele trei ore, am început să-mi fac griji dacă bebeluşul, care nu mai tace, n-o fi cumva bolnav deja, dacă nu mă vor găsi ţurţure de la aerul condiţionat, dacă nu voi face cumva tromboză venoasă profundă etc. Deşi englezii sînt în general prietenoşi, ăştia doi sînt tot bosumflaţi, nu vor să jucăm nici cărţi, nici connect four , nu vor Toblerone, nimic. La 350 de persoane, 150 trebuie să fie cupluri separate, unul pe scaunul din faţa celuilalt. Este şi cazul lui Robert şi al meu. Brusc, ea răstoarnă paharul de gin tonic pe mine, se sperie şi îşi cere scuze disperate, deşi o asigur că nu-i nimic, nu-i nimic, dar trebuie să se simtă atît de vinovată, că începe să plîngă în hohote şi se prăbuşeşte în braţele lui... Excelent. Mă simt îngrozitor acum, nu repară cu nimic lucrurile. O înjur în gînd pe cea de la ghişeul de bilete şi, pentru următoarele 7 ore, citesc din cartea lui Jeffrey Eugenides, Middlesex , şi mă uit pe geam la fabuloasele terenuri petroliere din Iran, iluminate ca Las Vegas-ul, şi unele chiar în flăcări, la luminile splendidului Dubai, la deşertul