* Amos Oz, Soţul meu, Michael, traducere din limba engleză de Lidia Ionescu, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2005. În 1968, cînd publica romanul acesta, israelianul Amos Oz avea mai puţin de treizeci de ani. N-ai fi zis. La cît de aşezat şi răbdător e scrisul său, cu inspiraţiile lui melancolice şi expiraţiile sale meditative, la felul în care concretul mărunt ajunge să întredeschidă fragilul abis al stărilor sufleteşti, trădînd în subtext o profundă ştiinţă a omenescului, scriitorul ar fi putut liniştit să fie un tînăr sexagenar. Ba chiar o tînără sexagenară, dat fiind că romanul e scris - cît se poate de convingător - din perspectiva unei femei. Ea se numeşte Hannah şi povesteşte aici primul deceniu al vieţii sale de cuplu (cu Michael, evident). O întîlnire a celor doi prilejuită de o drăgălaşă alunecare pe treptele colegiului Terra Sancta din Ierusalim, o tatonare reciprocă, timidă, dar eficientă, o căsătorie promptă şi onestă, chiar dacă fără exuberanţe, un copil mai degrabă exact decît jucăuş, o renunţare de către ea la studiile filologice, o continuare de către el a studiilor la geologie, debutul carierei lui ştiinţifice, caznele ei de casnică, plus un etc. pestriţ de colegi, amici, vecini şi rubedenii (de unde nu puteau lipsi fabuloasele mătuşi) - cam aşa poate fi punctată istoria prinsă în paginile acestei cărţi, cu trecerea ei subtilă de la un tulbure story de dragoste la un tulburător story de coabitare. Două lucruri mi se par remarcabile. Mai întîi, faptul că o poveste care lucrează cu delicateţuri intimiste poate absorbi în pasta ei o cronică discretă a Ierusalimului anilor '50 (un oraş care "hăituieşte", care "pare să coacă ceva"). Apoi, faptul că o poveste de dragoste poate rămîne verosimilă într-un mod atît de sofisticat, în condiţiile în care clasicul declic al înşelării în amor este înlocuit de romantica fractură a înşelării în aştept