Probabil ca să conjure soarta, în ziua victoriei, preşedintele ales al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a spus în discursul său inaugural: "Nu vă voi dezamăgi". Fost muncitor metalurgist, lider sindical cu o platformă de stînga, el pierduse de patru ori cursa prezidenţială, suficient ca să-şi asigure reputaţia de veşnic candidat, dar, în 2002, a obţinut 53 de milioane de voturi, ceea ce însemna 61%. Rezultatul datora mult dezamăgirii provocate de puterea de dinaintea lui, sufocată de rezultatele unei proaste gestiuni dublate de scandaluri de corupţie, accentuînd sărăcia extremă şi adîncind prăpastia dintre cei foarte bogaţi şi săraci. Odată cu instalarea acestui preşedinte atipic căpăta profil guvernamental şi Partidul Muncitorilor, formaţiune născută din grevele de masă care au izbutit, în cele din urmă, în 1985, să răstoarne dictatura instalată în 1964. Ajuns la putere, partidul militanţilor a devenit o formaţiune de masă. S-a impus reconvertirea mesajului anterior de refuz într-unul constructiv al acţiunii economice concrete în condiţiile date. Lula, sindicalistul cu barba în vînt şi cu o sintaxă aproximativă, a învăţat să poarte cravată şi a început să-şi măsoare promisiunile cu posibilităţile: "Lula a distrus un tabu, cel al stîngii iresponsabile economic. Politica lui raţională este fructul negocierilor între stînga socială şi sectoarele mai conservatoare" considera economistul Porto Gonçalves. Un bilanţ pozitiv al economiei etala şi Eduardo Vieira, preşedintele federaţiei industriilor de stat din Rio de Janeiro (Le Monde, 23 august). În 2004, economia a crescut cu 4,9%, moneda e puternică, excedentul comercial este de 40 de miliarde de dolari, se dezvoltă construcţia de locuinţe, creşte şi creditul domestic. S-a desfăşurat cu succes campania de alfabetizare a adulţilor, au fost instalate cisterne cu apă în Nord-Estul arid, s-au distribuit ajutoare sociale