Amintiri despre tabu-uri din copilărie Îmi amintesc şi acum: eram prin clasa a IV-a, oricum pe vremea "lu' împuşcatu'" şi cartea găsită în biblioteca bunicilor, fără coperte, cu marginile îngălbenite şi roase, exercita o atracţie magnetică asupra mea. Era un fel de frică stranie, amestecată cu plăcerea irezistibilă a lucrului interzis: o carte despre acel misterios şi fascinant lucru numit sex. Mai precis, cartea se numea, promiţător, Educaţia sexuală a adolescenţilor - sau ceva de felul ăsta. O carte tabu din care, spre marea mea dezamăgire, nu am aflat mare lucru, decît că, după înfiriparea sentimentelor de afecţiune şi respect reciproc dintre cei doi tineri, o chestie mică şi zglobie, numită complicat "spermatozoid", o ia la goană nebuneşte prin tot felul de cotloane întortocheate, în căutarea unui tandru şi primitor ovul. Şi aşa apar copiii, conchidea cartea, drept încheiere, deloc lămuritor. Mult mai edificatoare în această privinţă erau discuţiile pe şoptite din recreaţii, cu obraji roşind şi cuvinte de neînţeles, sau scenele de amor din filme, surprinse seara, cînd se uitau ai mei la video, trimiţindu-mă fără nici un fel de milă la culcare, atunci cînd acţiunea devenea "periculoasă". În rest, misterul era total... În scurt timp, a venit un alt lucru complicat şi oarecum misterios numit revoluţie, care a adus după sine conceptul de libertatea presei. În virtutea ideii (verificate de mult de popoarele occidentale mai civilizate) că "sexul vinde", au început să cadă unul după altul vechile tabu-uri, din motive mai mult comerciale. Prima dată au invadat tarabele revistele "cu femei goale", lucioase şi ameţitoare, spre bucuria băieţeilor de toate vîrstele. Prima revistă a fratelui meu (reprezentant al generaţiei "McDonald's, Coca-Cola & Internet") a fost Playboy, înlocuind paşnica şi nevinovata revistă Cutezătorii de pe vremea noastră. De la sine înţeles că frate-m