Mangaiat de soarele ultimelor zile de vara si de briza marii, premierul Calin Popescu-Tariceanu a lasat la o parte prudenta politica si le-a spus tinerilor liberali aflati „la scoala”, la Mamaia, un adevar incontestabil, si anume ca finantele tarii nu mai pot sustine asigurarile medicale pentru pensionari si agricultori, adica pentru cei care nu contribuie cu nimic la fondul de asigurari.
Adevarul este incontestabil, dar nimeni nu are nevoie de el pentru ca nu stie ce sa faca. In lipsa solutiilor, au aparut reactiile politice.
„Partenerii” liberalilor din Alianta, PD-istii, s-au grabit sa puncteze populist, afirmand ca nu sunt de acord ca pensionarii si agricultorii sa fie pusi la plata. Liberalii au replicat ca nici nu era vorba de asa ceva, ci de o contributie la fondul de sanatate luata din fondul de asigurari sociale.
Analistii economici au dat din cap si au pus punctul pe i: aceasta solutie nu este altceva decat o mutare a banilor dintr-un buzunar guvernamental in altul.
Ea incearca sa remedieze artificial o masura a guvernului PSD care, in 2003, a hotarat ca Ministerul Muncii sa nu mai plateasca o cota aferenta asigurarilor de sanatate pentru pensionari in contul Ministerului Sanatatii, ceea ce a facut ca sumele disponibile pentru asistenta medicala sa fie reduse simtitor. Ministrul muncii, PD-istul Gheorghe Barbu, a refuzat sa faca vreo declaratie.
Probabil nu sta prea bine cu banii si nici nu voia sa saboteze mica ofensiva populista a colegilor lui de partid. Degrevati de raspunderea finantelor tarii, membrii PD isi pot permite sa-i critice pe ministrii de finante liberali, fara sa propuna solutii proprii.
Radacinile raului se intind insa dincolo de micile intepaturi intre aliati si de posibilele artificii financiare. Ele isi trag seva din absenta marilor reforme care ar fi trebuit infaptuite in
