"Luna trecuta la bursa din Sibiu au fost atinse si depasite cele mai bune rezultate din anii anteriori, a declarat Radu Luca, economist al bursei. Media zilnica de tranzactionare a fost de peste 2.000 contracte, de aproape 16 ori mai mult decat in perioada similara a anului trecut, numarul total de contracte fiind de peste 46.000 contracte futures si options. Pentru septembrie sunt asteptati noi intermediari puternici, conditii in care volumul de contracte realizat in august va fi cel putin egalat."
Lichiditatea pietei a generat si deschiderea de noi pozitii, acestea urcand la finele saptamanii trecute la 45.500.
Septembrie a debutat la fel de furtunos, recordul de peste 3.500 contracte din data de 23 august fiind depasit vineri, cand au fost tranzactionate 4.032 contracte futures si optiuni. Stabilitatea din piata valutara, generata de cumpararile din saptamana precedenta ale BNR din piata valutara, a avut drept efect o aliniere a preturilor futures atat pentru scadenta lunara cat si pentru Craciun.
Raportul leu/euro cu scadenta lunara a fluctuat intre 3,4850 si 3,51 lei iar pentru Craciun intre 3,4805 si 3,51 lei.
Moneda americana a fost cotata vineri la 2,8125 lei pentru scadenta lunara, in scadere cu peste 5 bani comparativ cu saptamana precedenta.
Distrugerile provocate de uraganul Katrina, la care s-au adaugat cresterea pretului la titei si posibilitatea ca Rezerva Federala sa incetineasca ritmul de majorare a dobanzilor americane, datorita deteriorarii economiei de peste Ocean, au reprezentat tot atatea motive de depreciere rapida a dolarului.
Sentimentele pro-dolar ale investitorilor de la Sibiu au disparut rapid, preturile futures ale paritatii cu scadenta lunara urcand de la 1,2155 - 1,2175, la inceputul saptamanii, la 1,2520 dolari, la sfarsitul ei.
Pentru Craciun preturile au urcat de la 1,2250 - 1,2260 la 1