Pe varful muntelui Semenic, la Manastirea Sfantul Ilie, parintele Porfirie Il vede prin fereastra pe Dumnezeu.
La Manastirea Sf. Ilie din Semenic, anul are doar doua anotimpuri - iarna si restul. Pe varful muntelui, la 1500 de metri inaltime, si vara e frig. Cand la poalele muntelui mercurul din termometre da in clocot, pe Semenic trebuie sa imbraci o haina in plus. Cand in campie pepenii incep a se pargui, sus, la manastire, abia apar primele branduse de primavara. Pe imensul platou al Semenicului, totul se masoara altfel: timpul, distantele, singuratatea sau rabdarea oamenilor. Incotosmanat cu o flanela neagra de lana si caciula pe cap, parintele Porfirie Nica sta in pragul bisericutei de lemn si parca ne asteapta. Ne-a vazut de departe, urcand, anevoie, povarnisul pietros, bucuros sa mai vada vreun credincios batand la portile manastirii inconjurate de nori. Departe de forfota turistica de la statiunile din Banatul de munte, Valiug, Garana sau Trei Ape, staretul Manastirii Sf. Ilie pare cel mai fericit om. Pentru nimic in lume nu ar renunta la coliba lui de pustnic. Alaturi, ca un semn de incercare a rabdarii calugaresti, stau cateva moteluri alpine in curs de modernizare, iar telefericul - cu agitatia si veselia sa hibernala - opreste brutal chiar in usa bisericii.
Nici in creierul muntilor nu esti cu adevarat singur. Cum spun Sfintii Parinti, daca nu vrei ca lumea sa dea navala peste tine si sa te intrerupa de la rugaciune, nu e decat o singura cale. Sa fugi de ea.
"Harul calugariei nu a fost dat ingerilor, ci pacatosilor"
Cu surasul pe buze, parintele Porfirie ne pofteste in staretia modesta, folosita deopotriva ca arhondaric si sala de mese. Simplitatea saracacioasa a incaperii contrasteaza cu bucuria parintelui, cu navala vorbelor de slava pentru darurile si marinimia lui Dumnezeu. Nu-si ascunde nici o clipa emotiile si
