- Social - nr. 174 / 5 Septembrie, 2005 Demersurile celor de la Ministerul Educatiei si Cercetarii de reformare a invatamantului romanesc nu sunt de data recenta, toate personajele care au ocupat functia de ministru in domeniu, indiferent de modul in care s-a numit ministerul de-a lungul timpului dupa anul 1989, propunandu-si, drept scop al ministeriatului lor, modernizarea si racordarea invatamantului romanesc in consens cu cerintele europene, si nu numai. Atata doar ca multele experimente derulate in cei 16 ani scursi de la data mentionata au cam bulversat, indeosebi, invatamantul preuniversitar, caci despre cel universitar nu putem spune altceva decat ca, in timp, el a devenit o afacere din care foarte multi au scos bani frumosi pe seama tinerilor dornici de a se vedea in mana cu o patalama de absolvent al unei facultati. Poate ca acum, insistenta si seriozitatea cu care M.E.C. deruleaza programele de reformare a invatamantului sa aiba mai mult succes dat fiind faptul ca s-a avut in vedere reformarea in profunzime a sistemului, cu toate componentele sale. Este pentru prima data cand, de exemplu, la finele unui an scolar, o Comisie de evaluare si asigurarea calitatii invatamantului preuniversitar isi va face publice constatarile ceea ce, desigur, va permite sa se traga concluziile de rigoare si sa se ia masuri in sectoarele in care s-au inregistrat lacune. Dar, poate cea mai importanta masura, si care trece putin nebagata in seama, este aceea care prevede incheierea unui Acord de parteneriat educational intre scoala, elev si familie. Daca ani, decenii la rand, pentru esecurile scolare raspunzatori erau facuti doar dascalii, pusi la zid precum ca nu si-au facut temele asa cum se cuvine pentru prevenirea actelor indisciplinare ale elevilor, sau cu privire la esecurile lor scolare, acum, pentru prima data, responsabilitatea pentru rezultatele scolare este asuma