Cancelarul social-democrat, Gerhard Schroeder, a ieşit învingător din confruntarea televizată care l-a opus, cu două săptămâni înainte de alegeri, contracandidatei Angela Merkel, din partea Uniunii Creştin-Democrate. Potrivit unui sondaj al postului public de televiziune ARD, difuzat imediat după dezbatere, 54 la sută dintre telespectatori l-au considerat pe cancelar mai convingător, 31 la sută preferând-o pe Merkel. Cu toate acestea, telespectatorii au apreciat că
Angela Merkela fost mai sigură pe ea şi mai combativă decât se preconiza. (I.B.)