Stimata d-na Sanziana Pop,
Sunt o fidela cititoare a revistei "Formula As", din care cel mai tare ma intereseaza leacurile de sanatate, sfaturile de frumusete si paginile spirituale. Cand am vazut ca ati deschis si o rubrica cu probleme sentimentale m-am bucurat. Mai ales cand esti la varsta adolescentei, ca mine, te confrunti cu probleme pe care n-ai cu cine sa le discuti, mai ales cand ele sunt legate de relatia cu parintii, asa cum e cazul meu. Pe scurt, problema mea este urmatoarea: am 26 de ani si sunt foarte indragostita de un barbat mai mare ca mine cu 30 de ani. Ne-am cunoscut la o nunta acum un an si de-atunci suntem in relatii apropiate. Il iubesc, ma iubeste si intentionam sa ne casatorim. Eu lucrez ca educatoare, el lucreaza la uzina de masini "Dacia" din Pitesti. Castiga bine, are un apartament mobilat, e un om serios. N-are copii. A fost casatorit, dar sotia lui a murit. Nenorocirea o reprezinta parintii mei, care nu vor s-auda de el, zicand ca e prea batran pentru mine. Mai ales tata, care are tot 56 de ani, spune ca mai bine moare in batatura decat sa ma vada mireasa langa un mire de aceeasi varsta cu el. I-e frica de gura lumii din sat si de ce-o sa zica fratii si surorile mele mai mari. Mi-au spus ca daca ma pun impotriva si ma marit dupa capul meu, sa nu le mai calc batatura. Vor considera ca am murit. De altfel, au si gasit ei o varianta mai buna, un vecin de vreo 30 de ani, care nu si-a gasit pana acum nevasta. Ce sa fac? Imi iubesc parintii si ii respect, ba le inteleg si temerile pe care le au, dar sunt sigura, totodata, ca prietenul meu este, cum se spune, "omul vietii". Ne intelegem perfect. Nu trece printre noi nici o umbra. Este un om minunat, generos, nu-l intereseaza ca n-am dupa ce bea apa, cu leafa mea mizerabila de un milion si ceva. Vrea mult sa ma ia de nevasta si sa facem, cat mai e timp, un copil. Am o singura matusa de
