Cu permisiunea dvs. am sa va povestesc despre Albus, un pisoi alb ca zapada, cu o singura pata neagra in varful cozii, de parca si-a bagat-o intr-un vas cu vopsea.
L-am cumparat cu trei lei si doi covrigi de la doi baieti care i-au legat labutele din fata cu sarma si doreau sa-i taie mustatile si burtica, spre a vedea ce are in ea. Bunica (pana in clasa a Iv-a am locuit la bunici, asta ca sa nu-mi lege mama cheia de gat) mai avea un purcoi de pisici, care de fapt nici nu erau ale ei, ci veneau din lumea larga la usa noastra, fiindca erau mangaiate, hranite, iar iarna erau lasate in casa langa soba cea vesnic calda, cot la cot cu bunicul, imprumutandu-i din cand in cand cate-un purice. Nu se supara. Erau suflete ale Domnului. Bieti orfani. Dar bunica s-a zbarlit cand m-a vazut cu o noua pisica in brate, apoi inima i s-a inmuiat ca de obicei si l-a adoptat si pe "amaratul cel mic". Uitasem sa va spun ca in casa traia si Pipsi, un pui de gaina primit in dar de la mama, si care atunci cand nu ni se incurca in picioare, motaia si el langa soba, alaturi de bunicul si de pisici. Odata adoptat, fratele meu i-a dezlegat piciorusele lui Albus, ca asa-l botezasem, iar eu am impartit cu el ardeii umpluti. Astfel, Albus a devenit un membru al familiei. Se dezvolta frumos si era cuminte. Manca orice, oricat si oriunde, dar cel mai mult ii placea smantana.
Albus se intelegea bine cu Pipsi, dar mai putin cu celelalte pisici, si nu am inteles niciodata de ce. Poate fiindca era mai rasfatat. Il inveleam in niste scutece vechi, il bagam in caruciorul papusii si il plimbam toata ziua prin curtea casei. Imi era tare drag si il pupam in botic, asta pana m-a vazut pacatosul de frate-meu si m-a spus lui bunicul, care mi-a dat cateva la popou. Cat erau mici, Albus si Pipsi dormeau unul langa altul. Albus punea o labuta peste Pipsi, iar puiul isi sprijinea capsorul pe burtica
