La aproape nouazeci de ani, Alexandru Paleologu parea mult mai tinar decit preaiubitul sau fecior Toader, fruct al unei iubiri tirzii, zamislit in preajma virstei de saizeci de ani.
Acum vreo patru luni, la nu mai stiu ce emisiune televizata, am tresarit la vederea adolescentului smochinit, cu frumoase trasaturi levantine, numit Alexandru Paleologu, secondat de un batrinel spilcuit si fara nici un rid.
Inutil sa va mai spun ca, printr-un ciudat joc al naturii, adolescentul era tatal acelui domn extrem de serios si sigur pe el.
In vara lui ’70, cind prozatorul Stefan Banulescu m-a imbrincit in viata literara ducindu-ma, cu manuscrisul primei mele carti de versuri in traista, la directorul Editurii Cartea Romaneasca, Marin Preda, am dat nas in nas, pe treptele edificiului, cu un superb lord englez,
costumat in blugi si descult, cu sandalele balanganind pe un deget, ce sfida mitocanimea literara, transpirata si costumata la patru ace in vipia acelui inceput de august bucurestean.
Cu tigareta aprinsa parca de la flacara Statuii Libertatii, Alexandru Paleologu, ce pritocea pe atunci eseurile din Bunul simt ca paradox, a ramas pentru mine o intruchipare a libertatii absolute in anul in care Ceausescu comandase deja, sub auspiciile Tezelor din iunie, uniforme coreene si bocanci tropaitori pentru toti
cetatenii Romaniei socialiste, in afara unui singur domn, ce-si permitea luxul de a pasi descult prin Piata Palatului.
Cel care fusese dus cu birja de bunica sa la inmormintarea lui Marghiloman si prevenit nu cumva sa-l traga pe rege de fireturi si de mustati a schimbat, cu zimbetul pe buze, intr-o halta a istoriei, Orient-Express-ul cu bou-vagonul marfarului de Periprava.
Eliberat dintr-o puscarie mai mica intr-una mult mai spatioasa, detinutul Paleologu nu s-a borsit si nici n-a incercat sa
