America este in doliu de o saptamana. Imi este greu sa pun pe pagina ceea ce vad, aud si citesc despre ce s-a intamplat in Louisiana si Mississippi. Stiu ca multi vor dezaproba ceea ce simt si voi scrie, dar pentru mine acest dezastru este mai groaznic din punct de vedere uman decat ceea ce s-a intamplat acum patru ani in New York. Nu vreau sa fac comparatii despre cauzele si detaliile grotesti ale celor doua situatii si las deoparte componentele politice ale celor doua dezastre. Dar adevarul este ca New York-ul a supravietuit tragediei de la 11 septembrie cu destul de putine cicatrici fata de ceea ce imi inchipui ca se intampla in New Orleans in acest moment.
New Orleans - un oras chintesential american si, in acelas timp, cu un spirit cosmopolit international. The Big Easy - un oras care iti cere sa stii cum sa te bucuri de viata, de clima calda, de apa, pana recent, ademenitoare din jur, de fructele acestei ape - crevetii, pestii, scoicile -, de spiritul de carnaval si de muzica. Muzica ce te invaluie, te transporta, te scoate din banal si te aduce pe strada, pe balcoane, in piete, in parcuri, cu o bucurie si seninatate contagioase.
Nu am trait in New Orleans, dar este unul dintre locurile mele favorite din lume. Parintii mei au trait o vreme in Baton Rouge si s-au intors acolo acum trei ani, dupa o perioada de cativa ani in Europa. De aceea am petrecut multe vacante si craciunuri in Louisiana. Majoritatea vacantelor mele din facultate le-am petrecut sofand catre Baton Rouge, o calatorie de o zi din Illinois, unde imi faceam doctoratul, pe faimosul traseu al autostrazii 57, care urmeaza fluviul Mississippi, asa cum valurile de populatii migratoare din sudul saracit al anilor 20 urmau raul in sus, catre Chicago. Este traseul muzicii americane de la dixie si folk, catre bluesul si jazzul pe care le stim astazi, de la Robert Johnson si Satchmo c
