Guvernatorul statului Louisiana, Kathleen Blanco, a propus elaborarea unui Plan Marshall pentru reconstrucţia statului devastat de uraganul Katrina, dupã modelul care a repus pe picioare vestul Europei la sfârşitul celui de-al doilea rãzboi mondial. Trecerea uraganului prin sudul Statelor Unite a lãsat fãrã locuinţe cel puţin 273.600 de persoane, care sunt adãpostite în 16 state federale. Majoritatea celor evacuaţi sunt gãzduiţi în Texas, statul natal al preşedintelui George W. Bush.
În prezent, mai mult de 50.000 de militari şi membri ai Gãrzii Naţionale americane, precum şi numeroase nave,
printre care se aflã şi un portavion, iau parte la operaţiunile de salvare. "Cred cã vom rãmâne aici pentru o perioadã îndelungatã de timp, de ordinul lunilor şi nu al sãptãmânilor", a declarat amiralul Timothy Keating, şef al comandamentului de Nord. Precipitaţiile abundente care au urmat uraganului din 29 august au provocat ruperea unor diguri şi inundarea a 80 la sutã din teritoriul oraşului New Orleans din Louisiana, dar şi pagube importante în statul Mississippi.
Autoritãţile estimeazã cã bilanţul catastrofei va fi de aproximativ 10 000 de morţi.
Ioan BUTIURCÃ
Guvernatorul statului Louisiana, Kathleen Blanco, a propus elaborarea unui Plan Marshall pentru reconstrucţia statului devastat de uraganul Katrina, dupã modelul care a repus pe picioare vestul Europei la sfârşitul celui de-al doilea rãzboi mondial. Trecerea uraganului prin sudul Statelor Unite a lãsat fãrã locuinţe cel puţin 273.600 de persoane, care sunt adãpostite în 16 state federale. Majoritatea celor evacuaţi sunt gãzduiţi în Texas, statul natal al preşedintelui George W. Bush.
În prezent, mai mult de 50.000 de militari şi membri ai Gãrzii Naţionale americane, precum şi numeroase nave,
printre care se aflã şi un portavion, iau parte la operaţiunile de salvare. "Cred cã