Despre falimentul BIR si profitul unor membri notorii ai societatii romanesti s-a scris pana peste limita saturatiei. In functie de surse, interese si gradul de intoxicatie informativa, vinovatii au fost plimbati din tabara BIR, in cea nascuta din relatia BNR-SC Moore Stephens (RVA).
De aceea vom aborda subiectul dintr-un alt punct de vedere: cat a costat "afacerea", cine si cati bani a luat din buzunarul romanului platitor de taxe?
Banca Internationala a Religiilor a inceput ca o frumoasa poveste de dragoste si s-a sfarsit cu incornorarea bugetului romanului de rand, tanara-i "consoarta financiara" fiind surprinsa, in flagrant, in pat cu devalizatorii de profesie.
Pe langa aceasta fotografie ingalbenita, de tip paparazzo, in care peste 100 de milioane de dolari au fost surprinse ridicandu-si poalele-n capul influentilor, in albumul de amintiri au ramas numele "incornoratorilor".
Niste oameni, acolo, si ei, care in urma ingenioasei operatiuni au ramas nepedepsiti, insa la fel de protejati, frumosi si" mult mai bogati - asa cum apar in urma acestei scrieri, a documentelor Bancii Nationale a Romaniei si ale Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Coruptiei si pentru Petitii (CCACCP) de pe langa Parlamentul Romaniei.
Asadar, cine sunt regizorii unui faliment bancar deliberat si care au fost ratiunile acestuia?
Religia banului
In 1 martie 1994, un melanj format din Patriarhia Ortodoxa Romana, SNCFR, Loteria Nationala, Posta Romana si alti cetateni europeni, americani si arabi si-au pus in piept un "martisor", fondand un unicat mondial al finantelor, in care reprezentantii religiei s-au lansat intr-o prospera afacere: Banca Internationala a Religiilor (BIR).
Capitalul social incipi