Romania si politica ei internationala au redevenit, conjunctural, subiecte de actualitate. Presedintele, Primul-ministru, Ministrul de externe au readus in discutie subiectul, prin interventiile lor publice. Tematic, politica internationala a Romaniei este, la acest moment, direct legata de integrarea europeana si de spatiul Marii Negre.
O dimensiune local-regionala si una europeana, prin care Romania ar trebui sa fie racordata la globalitate. Nimeni nu a produs o viziune alternativa, nimeni nu pare dispus sa conteste acest mod de structurare. Discutia se opreste insa aici. Ca si cind este suficient sa-ti fixezi temele pentru a trece la realizare. In realitate, din discutie lipsesc alte doua componente esentiale.
Baza de putere a politicii romanesti si panoplia de instrumente necesare punerii in opera a proiectului. Politica nu este altceva decit un sistem de gestiune a puterii. Puterea de a decide in numele altora si mai ales de a decide pe spinarea lor. De a decide asupra vietii, averii si a libertatii celorlalti.
Pornind de la aceste premise, rareori afirmate atit de brutal, studiile privind "puterea natiunilor" se inmultesc. Preocuparea pentru a intelege si a "dirija", pe cit posibil, schimbarile radicale din domeniul critic al puterii a devenit acuta.
Puterea natiunilor a fost traditional pusa in legatura directa cu patru mari categorii de factori: resursele naturale, cele umane, performantele societale - de la cele economice, la cele administrativ-politice si instrumentele de forta - militare sau para-militare.
Doua noi dimensiuni ale puterii se adauga azi: capacitatea de creatie/inovatie a societatilor, respectiv cea de raspuns eficient la "catastrofe", la evenimente care produc brusc schimbari, rupturi masive, ale mediului, ale economiei, ale structurilor institutionale, sau simultan ale tuturor aces
