Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu voi tolera nici o interventie!"

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 septembrie 2005 ·

Intransigent si hotarat ca intotdeauna, liderul rus incearca sa stopeze orice forma de influenta occidentala care ar putea provoca noi miscari sociale in statele ex-sovietice.

Intr-o perioada in care agenda ii este incarcata cu noi reforme menite sa-l ridice in ochii alegatorilor in vederea obtinerii unui un nou mandat la Kremlin, presedintele Vladimir Putin a tinut sa puna la respect statele occidentale. In cursul unei intalniri de 21 de ore, la Kremlin, cu personalitati si reprezentanti ai mass-media din Europa de Vest, Vladimir Putin a declarat ca nu va tolera nici un fel de interventie din exterior in politica interna a statelor care s-au aflat sub cupola fostei URSS. Presedintele se pare ca este inca sub influenta socului care i-a fost provocat de "revolutia portocalie", care a avut loc in decembrie 2004 in Ucraina. El da vina chiar si acum pe organizatiile non-guvernamentale sprijinite de statele din Occident, acuzandu-le ca au provocat o serie de tulburari in fostele tari sovietice. "Partenerii nostri din strainatate gresesc. Nu ne opunem schimbarilor din fostele state sovietice, dar ne temem ca ele sa nu se produca haotic. Altfel, aceste tari se vor transforma in republici bananiere, unde cine striga mai tare castiga", a declarat liderul rus, citat de cotidianul britanic The Times.

PENTRU 2008? Reuniunea lui Putin cu reprezentantii presei straine a avut ca scop si tentativa de imbunatatire a imaginii liderului de la Kremlin in Occident. In ciuda speculatiilor presei ruse, care il suspecteaza de faptul ca incearca sa atraga opinia publica de partea lui printr-o serie de reforme populiste, presedintele a subliniat ca nu are intentia sa candideze pentru un al treilea mandat si nici nu va incerca sa modifice Constitutia care sa-i permita sa revina din 2008 la Kremlin. Intransigent si hotarat ca intotdeauna, liderul rus incearca sa stopeze orice forma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Programul de circulaţie pentru şapte linii STB, prelungit pentru meciul România-Bulgaria

Mediafax acum 35 minute
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a dispus prelungirea programului de circulaţie pentru şapte linii de transport în comun, cu scopul de a asigura preluarea spectatorilor de la meciul de fotbal R

Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

Adevarul acum 14 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°