Nimeni nu crede sincer ca astazi Romania poate face afaceri in Irak. Gestul reducerii datoriilor acestei tari a dat senzatia unei actiuni inutile, impusa ori sugerata de marile puteri ale planetei, care au interese majore in jurul puturilor de petrol de pe teritoriul fostei Mesopotamii.

Politicul romanesc a speculat stergerea datoriilor in stilul sau inconfundabil, ca un cartof incins pe care Opozitia il serveste Puterii, si invers.

Timid si fara convingere demnitarul de la Finante care a parafat acordul privind reducerea datoriilor a incercat sa arunce o nada privind utilitatea unui gest care la prima vedere apare ca o filantropie stupida. Ni s-a spus ceva despre niste licurici mari care or sa ne ajute sa recuperam o datorie mult micsorata.

Toata lumea stie cine sunt licuricii mari si cat de tare stralucesc si se agita ei acum pe mapamond. Dar, cum spuneam, nimeni nu crede sincer ca ceva din stralucirea licuricilor mari va lumina drumul Romaniei spre banii ori sondele irakiene.

O recenta declaratie a ambasadorului irakian la Bucuresti vine sa ne dea sperante. Adel Murad vorbeste despre "o mai larga deschidere catre Romania". Daca plecam de la premisa ca gestul reducerii datoriilor incepe sa-si faca, la Bagdad, efectul de captatio benevolentiae, atunci declaratia diplomatului irakian este mai mult decat consistenta. Si chiar este.

Ne place sa auzim cand spune ca Irakul "va deschide portile firmelor romanesti pentru a repune in functiune masina irakiana de petrol". Repetarea amintirilor despre fratia romano-irakiana, chiar daca din vremea dictatorilor celor doua neamuri, suna frumos in noul context.

Cand afli ca acum o saptamana o firma romaneasca a obtinut un caiet de sarcini pentru a activa intr-un nou camp petrolifer neexplorat, situat in Kurdistanul irakian, aproape ca-ti vine sa te urci pe son