Mai multe institutii publice, spitale si chiar partide politice din judetul Alba vor ramane fara sedii din cauza faptului ca imobilele vor trebui restituite in natura. Deocamdata autoritatile nu stiu cum vor rezolva problema noilor locatii in care vor trebui mutate respectivlele institutii.
Unul dintre imobile se afla chiar in Piata Iuliu Maniu din centrul municipiului Alba Iulia. Administratorul actual al cladirii este Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Drepturilor Copilului. Acolo isi are sediul organizatia judeteana a PSD, care a inchiriat o suprafata de 142 de metri patrati. Tot acolo isi are biroul parlamentar si senatorul George Maior.
O alta suprafata din respectivul imobil a fost data in folosinta gratuita filialei din judet a Patronatului Roman.
O alta cladire revendicata este cea a Centrului de plasament Alba Iulia, cu o suprafata totala construita de 4.254 de metri patrati si un teren aferent in suprafata de 5.216 metri patrati. Imobilul cuprinde mai multe corpuri de cladiri, birouri, sala de sport, zeci de incaperi, insa este doar partial revendicat.
Un alt centru de plasament al carui teren este solicitat in baza Legii 10/2001 este cel de la Obreja. De asemenea, va trebui retrocedata cladirea si terenul aferent in care isi afla sediul Sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean. Este vorba de un imobil situat pe strada Decebal din Alba Iulia, format din parter si doua etaje (503 mp) si cladiri anexe (220 mp). Spatiul este in prezent in administrarea Spitalului Judetean de Urgenta.
Constructiile in care isi au sediul sectiile ORL si Oftalmologie apartinatoare Spitalului Judetean au fost restituite fostilor proprietari, dar nu s-a efectuat inca punerea in posesie. Administratorul cladirilor este CJ.
@N_P