Razboiul dintre afaceristii implicati in tranzactiile de milioane de euro cu terenuri din judetul Timis a cuprins si municipiul Arad, dupa ce primarul Gheorghe Falca a fost acuzat ca face jocurile samsarilor de pamant din vestul tarii.
Mai mult, intr-o sesizare adresata Parchetului National Anticoruptie, un consilier local din Arad reclama faptul ca Falca a dispus punerea in posesie cu cateva sute de hectare de teren a patronului unei firme din Timisoara, contra unui comision discret si foarte important.
Falca - reclamat la PNA de un consilier local
"Primarul Gheorghe Falca, in calitate de presedinte al comisiei de lege a fondului funciar, a acordat in natura 500 hectare de terenuri altor titulari de adeverinte decat celor care figurau in protocolul cu Administratia Domeniilor Statului (ADS), acesti noi improprietariti fiind reprezentati de cel in proprietatea caruia au ajuns aceste terenuri, respectiv Miron Nicolae, patronul unei firme din Timisoara. Se spune ca primarul Falca a incasat un comision de 100.000 euro", se mentioneaza in denuntul trimis PNA Bucuresti si care poarta semnatura consilierului local Rodica Borza.
In aceeasi reclamatie sunt insiruite si alte acuzatii extrem de grave la adresa edilului-sef, printre care vanzarea pachetului majoritar de actiuni al SC "Recons" SA Arad catre socrul sau, fostul vicepremier Gheorghe Seculici, demolarea Stadionului "ACU" pentru construirea unui supermarket, operatiune din care ar mai fi rezultat un comision de 100.000 de euro, licitatii contrafacute si alte ilegalitati, toate acestea facand obiectul unor verificari demarate de autoritati.
"Primarul Aradului se poarta ca un despot, discretionar, uzand de calitatea de fin al presedintelui Traian Basescu. Suntem un grup de consilieri locali care nu mai put