Majoritatea noilor state membre ale Uniunii Europene trebuie sa adopte reforme dureroase pentru a respecta programul de adoptare a monedei unice, avand in vedere ca unele dintre tarile respective au inregistrat in ultimul an intarzieri in respectarea anumitor criterii esentiale, releva agentia de rating Fitch, citata de Reuters.
Cele 10 state admise in Uniune in luna mai anul trecut spera sa adopte moneda unica la sfarsitul actualului deceniu, dar pentru atingerea acestui obiectiv vor trebui respectate criteriile de la Maastricht referitoare la inflatie, balanta fiscala si finantele publice.
Potrivit agentiei Fitch, tendinta existenta in noile state membre nu este, totusi, incurajatoare: "In unele privinte, in ultimele 12 luni a avut loc un fenoment de deconvergenta. Majoritatea statelor indeplinisera, in prima parte a anului 2005, mai putine criterii ale Tratatului de la Maastricht decat la jumatatea anului trecut".
De asemenea, obiectivele legate de inflatie sunt mult mai dificil de indeplinit decat s-a estimat initial. Astfel, acest criteriu a fost respectat, in perioada 2004-2005, numai de catre un stat, Republica Ceha, fata de sase state in urma cu un an. La evolutia nefavorabila a inflatiei au contribuit intr-o mare masura preturile mari ale petrolului si derivatilor lui. In perspectiva, Estonia, Lituania si Slovenia ar putea intra in zona euro in 2007, in pofida riscurilor inflationiste, iar Cipru si Malta, in 2008, cu conditia consolidarii fiscale. Letonia, insa, ar putea adera in 2009, cu o intarziere de un an. Aceste ultime sase state fac deja parte din mecanismul european al ratelor de schimb (ERM-2), in cadrul caruia monedele nationale fluctueaza cu o marja de 15% fata de o paritate stabilita in raport cu moneda euro. Fitch mai atrage atentia ca cel mai departe de perspectivele intrarii in zona euro stau statele mai mari din Europa Ce