Gheorghe Vranceanu, s-a nascut la 30 iunie 1900, intr-o familie de tarani saraci din Valea Hogii, judetul Vaslui.Scoala primara o urmeaza in satul natal, unde invatatorul G. Arnautescu este primul care ii descopera potentialul. Cu ajutorul invatatorului, in 1912 se muta la liceul din Vaslui, unde isi descopera pasiunea pentru matematica.
Datorita rezultatelor exceptionale, primeste o bursa academica la Universitatea din Iasi, ale carei cursuri le termina in 1922. In perioada studentiei ii are ca profesori pe faimosii Vera Myller, Simeon Sanielevici, Victor Valcovici si Simeon Stoilow, care ii remarca talentul si in 1921 este numit asistent la catedra de matematica a profesorului Sanielevici. In 1923 pleaca la Göttingen, unde studiaza cu Hilber, apoi la Roma, unde urmeaza cursurile de doctorat in matematica. In 1926, sub indrumarile profesorului Levi-Civita descopera notiunea de spatiun non-holonomic, concept care astazi ii poarta numele. La doar 26 de ani, este numit profesor la facultatea de matematica din Iasi, pentru ca in 1929 sa plece la Cernauti. Aici a fost profesor de Geometrie diferentiala si integrata, realizand studii de cercetare care i-au adus recunoasterea la nivel mondial ca fiind unul dintre cei mai mari specialisti in geometrie. Zece ani mai tarziu i se ofera catedra de matematica a Universitatii din Bucuresti, post ce ramasese vacant dupa moartea celebrului Gheorghe Titeica. In perioada bucuresteana, Vranceanu a organizat Institutul de Matematica in cadrul Academiei Romane, contribuind la dezvoltarea tinerilor matematicieni. Pe langa studiile si cursurile scrise in intreaga sa cariera, si-a dezvoltat ideile in patru volume dedicate geometriei diferentiale.
Gheorghe Vranceanu, s-a nascut la 30 iunie 1900, intr-o familie de tarani saraci din Valea Hogii, judetul Vaslui.Scoala primara o urmeaza in satul natal, unde invatatorul G. Arnautescu