Dupa cele cinci accidente majore de avion din luna august a.c., soldate cu peste 300 de morti, opinia publica a devenit brusc constienta de lipsa de siguranta a zborurilor. Trei state europene, Franta, Belgia si Elvetia, au interzis accesul in spatiul aerian a nu mai putin de 25 companii aeriene. Deocamdata, pe listele publicate nu se afla nici o companie aeriana romaneasca.
Uniunea Europeana a propus introducerea unor acte legislative care sa ii forteze pe cei 25 membri ai sai sa publice anual o lista cu companiile aeriene carora nu li se va mai permite sa efectueze zboruri in interiorul Uniunii. Pana acum, reactiile membrilor UE au fost impartite. Italia si Germania au declarat ca au greutati in identificarea companiilor cu probleme.
Insa Franta si Belgia le-au facut deja publice, iar Marea Britanie va face in curand acelasi lucru. Elvetia, chiar daca nu este membru UE, a adoptat aceeasi pozitie si a interzis deja doua companii aeriene.
Putini stiu ca una din cele doua companii interzise de Elvetia este Flash Airlines, compania egipteana al carui avion s-a prabusit in mare, langa Sharm el Sheikh, in luna ianuarie 2004, cei 148 de pasageri murind pe loc. De fapt, de la acel accident a pornit proiectul de lege referitor la drepturile pasagerilor, dezbatut acum in Parlamentul European.
Proiectul initial prevedea ca liniilor aeriene mentionate pe “lista neagra” a statelor UE nu li se va interzice accesul in Uniune, ramanand la latitudinea fiecarui membru UE daca sa permita sau nu intrarea respectivelor companii.
Totusi, dupa teribilele accidente din august, Comisia Europeana a anuntat ca va sustine propunerea Parlamentului European de a interzice accesul companiilor de pe lista neagra. Asa ca, de la inceputul lui 2006, Uniunea va avea o lista comuna de companii aeriene considerate nesigure.
Proiectu