Sã fi omul care locuieşte în ultima casã din judeţul Mureş, pe "graniţa" cu Sibiul, nu este un lucru care sã-l afecteze prea tare pe Medar Francisc din satul Cund, comuna Bahnea. Când am ajuns la poarta casei lui, la orele amiezii, stãtea pe şant, la un taifas cu prietenul de o viaţã, sasul Zelch Martin. S-au uitat amandoi lung la noi şi nu ştiau ce sã ne spunã.

Dacã pentru noi viaţa lor la capãt de judeţ era ceva intrigant, pentru ei era însãşi suma anilor de viaţã. "Nu m-am gândit niciodatã la asta. Aici m-am nãscut şi fiind cel mai mic dintre fraţi am rãmas în casa pãrinteascã. Dupã ce pãrinţii mei au murit, am rãmas în continuare şi mi-am crescut propriii copii. Singura mea casã în cei 63 de ani de viaţã, asta e", ne spune Medar Francisc.

Mai demult era mai bine

Cum s-au adunat anii în viaţa lui, aşa s-au adunat şi necazurile. A lucrat la CFR, la gostatul din comunã şi la fostul IAS. Naveta lungã pânã la Tãrnãveni, iernile grele, care în zona deluroasã în care locuieşte "ţin mai mult decât în altã parte", şi-au spus cuvântul. "M-am obişnuit cu ideea cã o sã intru în groapã cu tot cu reumatismul cronic de care sufãr. Dar acuma trãiesc şi mã supãr cã nu mai pot merge sã-mi vãd fraţii. Mai demult, când aparţineam de Sighişoara, era mai bine, cã aveam autobuz care ne ducea pânã în judeţul Sibiu, în oraşul Dumbrãveni. Acolo locuiesc fraţii şi surorile mele. Şi cei mai buni prieteni ai mei tot acolo sunt. Erau vremuri când mai repede ajungeam în Dumbrãveni decât în sat. Acuma nu mai sunt nici maşini şi nici picioare nu mai am", ne spune cu tristeţe în glas şi în ochi Medar Francisc.

Despre vremurile de acum nu are foarte multe lucruri bune sã ne spunã. Ajunge doar sã "facã ochii roatã" şi gãseşte zeci de motive de criticã. "Ne-au invadat gunoaiele şi murdãria. Acuma nimeni nu mai ştie cine rãspunde de curãţenie, dar de aruncat aruncã toatã lum