Magistrala V de metrou, care va face legatura intre Universitate - Ghencea si apoi Pantelimon va costa peste un miliard de euro, primul tronson urmand sa fie definitivat pana in 2013.
"Primul tronson al Magistralei, Universitate - Ghencea, va fi terminat cel mai probabil pana in 2013, costurile de constructie a intregului proiect urmand sa depaseasca, conform unor estimari preliminare, circa un miliard de euro", a declarat pentru Rompres directorul general Metrorex, Liviu Soava. Acesta a spus ca in primavara anului viitor se vor finaliza studiile de fezabilitate ale primului tronson, pe baza acestor studii urmand sa fie demarate negocierile de finantare intre Ministerul Finantelor Publice si o banca internationala, cel mai probabil Banca Europeana de Investitii (BEI).
"Cred ca BEI va sustine financiar dezvoltarea proiectului si deci si a primului tronson, care va fi gata in circa sapte ani", a spus directorul Metrorex.
Costul primului tronson, fara material rulant, este estimat la 360 - 380 milioane de euro, la care se adauga alte aproximativ 90 milioane de euro, in conditiile in care vor fi achizitionate circa 15 trenuri. Pretul unui tren, in medie, este de 5,5 milioane de euro.
"Tronsoanele vor fi date in folosinta in diverse etape, Universitate - Academia Militara, apoi Favorit, Drumul Taberei", a spus Liviu Soava.
Construita, echipata si data in folosinta etapizat pe tronsoane, reteaua de metrou actuala insumeaza 62,2 km de cale dubla, structurata pe patru magistrale, 45 de statii si trei depouri. Desi acopera doar 3,7 la suta din lungimea intregii retele de transport public a Capitalei, metroul preia, in medie, 15 la suta din volumul total de calatori care utilizeaza mijloacele de transport in comun. Metroul transporta la ora actuala aproximativ 390.000 de calatori pe zi si circa 8-9 milioane calatori intr-o luna.
Magistrala V