Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei hunedoreni au murit intoxicati intr-o fantana

Publicat in Romania Libera, joi 8 septembrie 2005 ·

Trei barbati au murit intoxicati cu monoxid de carbon in timp ce incercau sa curete o fantana, in localitatea hunedoreana Cozia. Un altul, care se afla pe marginea fantanii, a fost si el intoxicat cu gaze arse, insa a fost salvat de medicii de la Ambulanta Deva si transportat la Spitalul Judetean. Tragedia s-a produs marti seara, dupa ora 18.30, in gospodaria familiei Moldovan, din satul Cozia. Vecinii povestesc ca Moldovan Ilie, in varsta de 32 de ani, tatal acestuia, Moldovan Vica, de 60 de ani, cumnatul lui Ilie, Ovidiu Sichet, si un coleg de serviciu al proprietarului, Grosariu Petru, de 33 de ani, au inceput sa curete fantana. "Au bagat pompa pe benzina in fantana si au tras apa murdara afara. Apoi, trei dintre ei au coborat in fantana adanca de 10 metri, cu ajutorul unei scari. Voiau sa scoata malul si resturile vegetale afara. Al patrulea a stat pe marginea acesteia, ca sa-i ajute sa iasa. Si-a dat seama ca li s-a facut rau si a cerut ajutorul vecinilor. Cum nu erau legati, nu am reusit sa-i scoatem", a spus Dorel Almasan, un vecin. Oamenii au chemat pompierii, care au coborat cu masca de gaze si tubul de oxigen in fantana adanca. "Interventia a fost dificila, deoarece din fantana razbatea un miros puternic si a trebuit sa trimitem pe rand, doi pompieri pentru a-i scoate pe cei trei", a declarat lt. col. Cornel Spahiu, ofiter specialist la Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta Hunedoara. La fata locului s-au deplasat trei ambulante, insa cu toate eforturile depuse de medici, trei dintre barbati n-au mai putut fi salvati. Singurul care a scapat cu viata este Ovidiu Sichet, cel ramas la marginea fantanii. "Trei persoane au fost scoase decedate din fantana. Am efectuat manevre de resuscitare, insa nu am reusit sa-i salvam. O a patra persoana a fost transportata la spital, fiind in afara oricarui pericol", a afirmat medicul Liliana Buzoianu. Trei ba

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum 58 minute
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum o ora
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 5 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 46 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 5 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon. şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 12 minute
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 5 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°