În 22 decembrie 1989, în momentul în care elicopterul lui Nicolae Ceauşescu se ridicase de pe actualul sediu al Senatului, ar fi fost momentul ca românii să spună ,opreşte-te clipă". Era ora tuturor iluziilor, momentul deplinei solidarităţi umane a românilor, clipa în care toate speranţele păreau să capete solide temeiuri. Cu sufletele pline de optimism şi entuziasm compatrioţii noştri s-au aruncat în valurile tranziţiei, convinşi fiind că progeniturile lor vor avea parte de o viaţă luminoasă, străină de absurdul şi privaţiunile care dăduseră identitate ,anilor lumină".
Idilismul romantic al evenimentelor, pe care mulţi le-au trăit ca pe o veritabilă revoluţie, a fost repede înlocuit cu o sălbatică luptă pentru putere, în spatele căreia s-a purtat o mult mai discretă, dar eficientă, bătălie pentru puterea economică. Astfel, în vreme ce majoritatea românilor îşi strigau idealismul în stradă, erau dispuşi să militeze pentru orice, inclusiv pentru lucruri pe care nu le prea înţelegeau, câţiva compatrioţi proveniţi din fosta Securitate sau formaţi la şcoala bişniţei comuniste dădeau tunuri economice devenind peste noapte milionarii (de carton?) ai perioadei postcomuniste. Minereasca acţiune din 13-15 iunie le-a scos multora din cap şi ultimele fărîme de idealism, dând semnalul începerii unei interminabile perioade de bălmăjeală politică şi economică pe care o numim tranziţie. În această tranziţie spre nicăieri am avut parte de pariuri cu agricultura şi războaie contra corupţiei (invariabil pierdute), de cîteva rotiri de putere care nu au adus nimic notabil, în sens pozitiv, în viaţa oamenilor, de pauperizarea galopantă a unor largi categorii de cetăţeni, în contrapartidă cu îmbogăţirea indecentă şi destul de dubioasă a cîtorva, de o trivializare a spaţiului public, direct proporţională cu o dezvoltare fără precedent a mass-media.
Nimic nu m
