Cînd te muţi, chiar temporar, într-un loc, ca să te simţi bine în el trebuie să-l iei în stăpînire. Ceea ce înseamnă, în primul rînd, să-l cunoşti, apoi să-l foloseşti pentru a-ţi satisface diverse tipuri de nevoi (de la cele elementare, la unele, măcar, superficial-spirituale). Un om cît de cît civilizat are nevoie, în jurul lui, de un microunivers utilitar, care, dacă se poate, să nu rămînă la atît, ci să ofere măcar şi cîteva supape spirituale sau evazioniste. Dar să vorbim mai pe înţeles. M-am mutat, pentru o scurtă perioadă, pe un mare bulevard bucureştean, tocmai la etajul 8. Asta după ce îmi petrecusem ani buni într-un bloc mai puţin falnic, de numai 4 etaje, care dădea pe o stradă lăturalnică mai puţin umblată. Acolo însă aveam tot microuniversul gata format: cunoşteam vecinii, aveam, dacă nu unul, chiar două magazine aproape (în care stabilisem un anumit cod cu vînzătorii), eram la curent cu toate plăcerile şi riscurile din vecinătate, pe o rază de vreo 3 staţii de orice. Aici, în Ştirbei Vodă (căci acesta este bulevardul în cauză), a trebuit să iau totul de la capăt (chiar pentru numai două luni, cît se pare că voi locui aici). Din aproape în aproape, am cunoscut întîi blocul, unul din mastodonţii aceia de lux (la standarde încă socialiste), în care locatarii pun multe plante pe culoare, şi numai din cele uriaşe, luxuriante. Pe care locatari, de altfel, nu-i vezi mai niciodată, blocul fiind cufundat într-o linişte aproape deplină, de oameni hipercivilizaţi sau (aflăm pînă la urmă) plecaţi, în mare parte din străinătate. Singurele întîlniri prin bloc au fost cu un tînăr respectabil ce fuma pe culoar pentru a nu-şi îmbîcsi, probabil, propriul apartament, cu un altul care căra o ladă de bere, cu un al treilea foarte bine îmbrăcat (m-au frapat manşetele corect întoarse peste sacou şi cît se poate de înflorate); precum şi cu administratorul, un domn grăsuţ şi la