Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacha Man este nebun de legat

Publicat in Jurnalul, vineri 9 septembrie 2005 ·

MUZICA Calin Nicorici, aka Pacha Man, a revenit pe piata muzicala cu un album mai underground si un videoclip pe masura. Era si timpul pentru ca demult nu se mai auzea pe strada ca "avem acelasi sange". Primul extras pe single, "Crazy" (nebun de legat) a beneficiat de un clip profi din toate punctele de vedere. Si asta pentru ca a incaput pe mainile pricepute ale lui DJ Cristu. "Totul a fost bine gandit, organizat, pregatit, pana la ultimul detaliu. Cand am pus piciorul pe platourile de filmare, treaba a mers snur astfel incat o singura zi a fost de ajuns pentru a finaliza un proiect care, de obicei, ia ceva timp. N-am fost surprins de rezultat pentru ca il cunosc foarte bine pe Cristu", povesteste Pacha Man.

COMPATIBILITATE. Un spital de nebuni, o vila al carei proprietar este insusi regizorul, o sina de tren si o parcare in care zace cu nonsalanta un Jaguar sunt locatiile in care se desfasoara subiectul acestui clip pe care-l veti putea savura sau critica saptamana viitoare pe canalele de profil. Zale (Raku included) si Lennox (dublura lui Wesley Snipes, aflat in Romania pentru filmari) sunt invitatii speciali care coloreaza materialul discografic 100% reggae. Cu Raku e bun prieten. "Ne stim de foarte mult timp. Este primul rapper pe care l-am cunoscut, dupa BUG Mafia. Am cantat impreuna prin ’99 la Fagaras si de atunci am ramas apropiati. Pe Lennox il stiu de anul trecut. Mi-a ascultat piesa, i-a placut teribil. Mi-a propus o piesa de-a lui. Ne-am dus in studio, ne-am pus pe treaba si a iesit acest featuring neasteptat", spune Pacha Man.

CONTRA. Numele noului album il caracterizeaza intru-totul pe artistul reggae. "Contra curentului" pentru ca nu s-a asezat pe acelasi piedestal cu "fabricantii" de hituri comerciale, pentru ca face exact cum simte si nu cum i se cere, pentru ca este din Vest, ceea ce spune totul, pentru ca este singur intr-o industrie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ședința CSAȚ convocată de Nicușor Dan are loc luni. Cinci mari subiecte pe ordinea de zi, inclusiv o premieră

HotNews acum 52 minute
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării ce a fost convocată de președintele Nicușor Dan are loc luni, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, potrivit programului oficial al Președinției. Este prima ședință CSAȚ a președintelui Nicușor Dan, dar

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat vor fi afișate astăzi, 30 iunie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) la prima sesiune a Bacalaureatului vor fi afișate în data de 30 iunie 2025, potrivit calendarului Ministerului Educație și Cercetării. În aceeași zi, Ministerul Educației și Cercetării va organiz

Știri România O garnitură de tren Săgeata Albastră a luat foc în mers! Trenul transporta 90 de persoane

Ziua Constanta acum 25 minute
În această dimineață, 30 iunie 2025, un incendiu a izbucnit la o garnitură de tren Săgeata Albastră, în Gara Golești. Potrivit ISU Argeș, trenul se deplasa pe direcția Pitesti-București și transporta aproximativ 90 persoane, care s-au autoevacuat. P

După 4 ani de creștere a bunăstării, România a înregistrat anul trecut prima scădere a PIB/capita față de media UE. Polonia ne-a luat-o înainte

HotNews acum 2 ore
Datele publicate recent de Eurostat indică o evoluție îngrijorătoare pentru România în ceea ce privește Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor la Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC). După 4 ani de creștere susținută, care a propulsat țara la

Accident grav pe DN2 între un microbuz și un autocar cu 60 de ucraineni. O persoană a murit. Planul Roșu de Intervenție, activat

Adevarul acum o ora
Un accident grav între un microbuz și un autocar a avut loc luni dimineață, 30 iunie, pe E85/DN2, raza comunei Nicolae Bălcescu. Ca urmare a accidentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Doi bărbaţi care au agresat două femei pe o stradă din Bucureşti şi apoi au provocat distrugeri la două maşini din zonă, căutaţi de poliţişti

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi care au agresat două femei pe o stradă din Sectorul 5 din Bucureşti, iar apoi au provocat distrugeri la două autoturisme parcate în zonă, fiindu-le spartă luneta şi având urme de lovituri sunt căutaţi de poliţiştii din Capitală.

Ce sărbătorim astăzi, 30 iunie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Soborul celor 12 Apostoli, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet s-a nevoit in veacul al XIV-lea, mai intai ca sihastru pe valea paraului Ramet din Muntii Apuseni si apoi ca egumen al Manastirii Ramet din judetul Al

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Trump vizitează „Alligator Alcatraz”, centru temporar de detenție pentru migranți din Florida

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump va participa, marți, 1 iulie, la deschiderea unui centru temporar de detenție pentru migranți în sudul Floridei, a declarat o sursă familiarizată cu situația, potrivit Reuters. Închisoarea este supranumită „Alcatra

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/34°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/28°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

20°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°