Lindina vine de la o săsoaică pe care au umplut-o lindinile şi care locuia lîngă şosea, cu ani în urmă. Veniţi de pe drumuri spre casă, bărbaţii se îmbiau, frecîndu-şi palmele: "oprim la lindinoasa şi mai bem!", că femeia avea rachiu tare şi sfichiuitor. Legenda satului, care ocupă porţiunea infimă ce delimitează judeţul Iaşi de judeţul Botoşani, nu o ştiu mulţi oameni, doar cei care îl locuiesc. Adică opt case cu douăsprezece familii în ele. Cît am fost în Lindina, am văzut un pîrîu, cîteva case, un iaz, cîmp nesfîrşit, copilaşi jucîndu-se sub cerul liber, sărăcie lucie. Nu am văzut însă şcoală, biserică, dispensar, urmă de magazin alimentar, curent electric. Toate care lipsesc, nepăzite de vreun cîine. Ca într-un pustiu... Satul 1 Pe Hîrtop, la uliţa cu o casă Satul ăsta are două uliţe. Prima, o casă ascunsă într-o văioagă, cealaltă are şapte case şi se întinde lîngă o şosea şerpuitoare care duce la Botoşani, care le şi desparte. Casei ascunse i se spune "pe Hîrtop" şi aici locuieşte Nechifor Gherghina şi Hutupaşu Gheorghe. Bătrînii sînt căsătoriţi, dar bătrîna a refuzat să-şi schimbe numele după cel al soţului. Într-o vreme au avut gospodărie frumoasă, cu sute de păsări care se ouau zi de zi, aveau bivoliţă care le dădea lapte dimineaţa şi cai mari, de înjugat la căruţă. Acum le-a mai rămas doar un cal, găinile mor pe capete, parcă le-ar otrăvi Dumnezeu şi, de cînd nu mai este CAP, trăiesc cu fata lor măritată, soţul ei şi cei trei copii, din alocaţii. Tanti Gherghina plînge după găinile ei moarte şi dă ocol, ţinîndu-se de şale, la un ţarc cu doi puişori galbeni, ameţiţi de soarele amiezii. Atît le-a mai rămas din 150. "Am tăiat din ele şi le-am dus la Tîrgu Frumos, la una din fetele mele, că acolo are frigider. Restul care o cherit, gîrla o ştiut de ele, le-am dat drumul pe apă, la vale." "E nul cătunul ăsta!" Bani de cumpărături mai face ginerele lor. Merge la p