Engleza diplomatică ne sugerează to keep the momentum... Mai pe româneşte: se cuvine să profiţi de ocazie, să baţi fierul cît e cald. De vreme ce "fierăria" lui nenea Iancu e de ardentă actualitate, voi broda astăzi pe tema raportului dintre centru & periferie, pornind de la "momentul" său, intitulat O zi solemnă. Pentru rememorarea cadrului, se cade să spun că pomenitul text caragealian prilejuieşte încă o savuroasă satiră a nombrilismului provincial. Primarele din Mizil, Leonida Condeescu, e un conservator care-şi dedică întreaga energie politică spre a promova, cu orice chip, iubita - şi, vai, neglijata - sa urbe. Mizilul - unde podgoriile privesc ba spre crestele alpine, ba spre cîmpia Dunării - constituie, desigur, un vrednic stîlp al edificiului românesc. Numai că, în loc de recunoaşterea sa binemeritată, el nu se bucură nici de tribunal ori de liceu clasic, nici de facultate de medicină ori de regiment, nici de teatru naţional şi nici măcar de episcopie. Toate instituţiile centrale îi sînt ostile, iar capitalele de judeţ învecinate - precum Ploieştiul, Buzăul ori Călăraşii - nu voiesc să cedeze un metru din egoista lor superioritate administrativă, deşi dreptatea recomandă necontenit o asemenea jerftă. Observînd puzderia de duşmani ai Mizilului, Leonida Condeescu se cere în audienţă regală, spre a-i expune Majestăţii Sale pricinile impardonabilei persecuţiuni... Nimic şi iarăşi nimic, pînă în ziua cînd providenţa rînduieşte, pe căile sale (ferate), să ofere primarelui & frustraţilor lui concitadini o reparaţiune de prim ordin: aceea că nou-înfiinţatul expres Bucureşti-Berlin va să facă, pe ambele sensuri, exact un minut de oprire în gara nobilei aşezări subcarpatice. A nu se crede că acel fatidic minut s-ar fi obţinut pe gratis: "un an întreg de alergături, de stăruinţe, de protestări, de ameninţări! Un an de nelinişte, de neodihnă, de luptă eroică"... a fost