S-a facut multa valva in ultima saptamana in jurul initiativei domnilor Ion Iliescu si Petre Roman de a lansa un „pol social-democrat”. S-a vorbit mult cu acest prilej despre incercarea celor doi, reconciliati miraculos in urma unor esecuri politice personale, de a reveni in prim-plan si de a constitui un centru de putere alternativ la noua conducere a PSD.
Nu este un secret pentru nimeni ca Ion Iliescu suporta cu greu infrangerea sa la congresul din aprilie si nici Petre Roman nu se simte bine in afara parlamentului si a tuturor jocurilor de putere.
Ceea ce ar fi meritat sa retina atentia era insa mai putin demersul politic al celor doi si mai mult fondul problemei: polul social-democrat al fostului presedinte si al fostului premier isi propune sa atraga intelectuali de stanga, care nu se simt in largul lor in structurile PSD, dupa spusele domnului Iliescu.
De cand a fost lansata aceasta initiativa astept sa vad un intelectual autentic de stanga doritor sa i se alature. Cum nu s-a anuntat inca niciunul, mi-as dori o dezbatere realista asupra cauzelor absentei unei autentice miscari intelectuale de stanga in Romania. Tema stangii nu intereseaza insa pe nimeni.
Indiferent ce convingeri politice avem, trebuie sa recunoastem ca absenta unei intelectualitati de stanga semnificative a fost o mare carenta a societatii si politicii romanesti in perioada interbelica si a avut consecinte nefaste asupra naturii comunismului romanesc.
In Ungaria, Polonia si Cehoslovacia, de pilda, unde a existat o stanga democratica interbelica, a existat si o rezistenta la brutalitatile regimului comunist, care a culminat cu revolutia din Ungaria din 1956. Or, dupa 1956, regimurile comuniste din tarile mai sus-mentionate nu si-au mai permis excesele pe care si le-au permis comunistii romani.
In Romania, stanga a fost o miscare politica
