Disensiunile aparute cu cateva luni in urma in guvernul de la Kiev au degenerat intr-un razboi total si pe fata, soldat ieri cu demiterea guvernului condus de Iulia Timosenko, o masura pe care analistii apreciau ca presedintele Viktor Iuscenko nu va indrazni sa o ia, avand in vedere ca o asemenea decizie consfinteste divortul cuplului victorios al „Revolutiei portocalii” din iarna trecuta.
Dupa ce a mocnit mai multe luni in culise, criza politica de la Kiev a izbucnit la lumina zilei la inceputul saptamanii, cand seful administratiei prezidentiale, Oleksandr Zincenko, a organizat o conferinta de presa in care si-a motivat demisia pe care si-o inaintase sambata, explicand ca gestul sau este o forma de protest fata de coruptia generalizata din structurile noii puteri.
Ziua de ieri a inceput furtunos. Vicepremierul Nikola Tomenko si-a prezentat la randul sau demisia, tot din motive de coruptie a conducerii. Atat el, cat si Zincenko l-au nominalizat drept cel mai corupt reprezentant al noii puteri pe magnatul Piotr Porosenko, marele rival al Iuliei Timosenko.
La scurt timp dupa anuntul lui Tomenko, Porosenko a anuntat ca demisioneaza din functia de secretar al Consiliului national de securitate, pentru a nu parea ca incearca sa influenteze prin pozitia sa ancheta privind acuzatiile de coruptie ce i se aduc.
Presedintele nu e dadaca
Dupa cele trei demisii spectaculoase, presedintele Viktor Iuscenko a aruncat o adevarata bomba politica, anuntand ca a demis cabinetul Timosenko. Iuscenko a recunoscut ceea ce analistii politici observasera de multa vreme, anume ca diferitele factiuni ce alcatuiesc puterea portocalie nu vor sa lucreze impreuna.
„A trebuit sa intervin permanent pentru a aplana conflictele intre guvern si Consiliul de securitate, intre Consiliul de securitate si seful administratiei prezidentiale, intre guvern si pa