Un spectacol socant al spatiilor de sinceritate si adevar Materialele scrise si publicate de Cezar Avramescu in Gazeta de Sud au fost si continua sa fie savurate de toti românii de pretutindeni. De aceea, conducerea cotidianului i-a facut o surpriza de proportii inconfundabilului publicist, tiparindu-i o carte cu mare parte din numarul acestora, fireste, cu acceptul autorului. Volumul are peste 300 de pagini si a aparut recent la Editura de Sud. Cartea este un spectacol socant al spatiilor de sinceritate si adevar, in care „poetul nelinistilor“ isi reconfirma autenticitatea valorii, ca si in creatie. Numai ca autorul uzeaza de alt limbaj, volumul fiind ca o gluma serioasa care devine istorica. In urma cu un an, in Gazeta de Sud, intr-o cronica intitulata „Nelinistea“ sau „opera «intrerupta»“, la o carte de poezie scrisa de Cezar Avramescu, scriam ca „dezordinea ordonata il onoreaza pe autor, intrucit acesta e solitar cu spiritul oricarei dimensiuni“. Vedeam cum in poeziile sale „visul, spatiul, timpul coexista intr-o matematica metaforica fardata cu capcane“. Pentru „poetul nelinistilor“, cronica s-a incheiat cu o constatare: „Cezar Avramescu, permanent cu simturile in alerta, se zbate pe treptele templului somnului paradoxal, fara a suprima tacerea, chiar si atunci cind aceasta intra-n odihna“. Toate acestea se regasesc inclusiv in celebrele sale editoriale, intr-o alta forma, pactul cu realul fiind de-a dreptul criant. Propunerea conducerii Gazetei de Sud l-a emotionat enorm pe Cezar Avramescu In „Predoslovenie“, un fel de prefata la „Scirta, scirta pe hirtia Gazetei de Sud“, autorul isi marturiseste emotia care i-a fost creata de conducerea cotidianului, prin tiparirea acestei carti. O emotie de „infarct“, la frontiera cu insuportabilul: „Am adunat aici citeva din slovele strimbe si umile pe care Gazeta de Sud, cu amabilitate si resemnare, a consimtit sa le gazdui